joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTUn nou scandal în lumea literară de la Premiul Naţional de Poezie...

Un nou scandal în lumea literară de la Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia

Decizia juriului condus de Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, de a acorda Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia poetului Vasile Dan a iscat un nou scandal în lumea literară. „Ce tristețe a ajuns premiul Eminescu. A fost acordat anul ăsta lui Vasile Dan, probabil singurul poet român și mai mediocru decât Gabriel Chifu.

Fusese atâția ani Premiul. Majusculat. A cărui majusculă venea de la marile poete, marii poeți care-l primiseră. Ordona toată viața poetică în jurul lui. Așa cum trebuie s-o facă un premiu numit Eminescu.

Dar regimul Manolescu a reușit să-l distrugă. Și să-l mediocrizeze. Și să dezonoreze exact numele lui Eminescu – pentru care mediocritatea era un dușman.

Printre nominalizații de anul ăsta erau Marta Petreu, Nora Iuga, Ioan Es. Pop, Nichita Danilov. Oricare dintre ele, oricare dintre ei ar fi onorat numele lui Eminescu.

Vasile Dan mai onorează, din păcate, doar numele celei mai triste perioade a Uniunii Scriitorilor din întreaga ei istorie. Inclusiv cea comunistă”, a scris pe facebook Radu Vancu, conferenţiar la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

Comentariile nu au întârziat să apară. Decizia juriului a fost catalogată drept „secretul milenarei slugărnicii și pupării de inel la vornicul literaturii”. „Singura scuză e că s-a acordat de ziua morţii lui Eminescu – asta ca să-l mai îngroape odată”, „E clar că Manolescu trebuia să se bucure de pensie în loc să distrugă ce au clădit alții. De ce nu-l detronează nimeni? E publicat numele celor din juriu? Au curajul să-si pună numele alături de diploma marelui poet, Vasile Dan?”, „Scuze că mă bag în vorbă : cine e Vasile Dan? Acum aud de el prima dată….Pe toți ceilalți îi știu prea bine”, „Nu știu cine e Vasile Dan și mă bucur că nu știu”, sunt câteva dintre comentarii.

12 poeţi nominalizaţi 

Pentru Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia au fost nominalizaţi: Adrian Alui Gheorghe, Vasile Dan, Nichita Danilov, Nora Iuga – s-a recuzat –, Ioan Moldovan, Marta Petreu – s-a recuzat –, Ioan Es. Pop, Cassian Maria Spiridon, Eugen Suciu, Lucian Vasiliu şi George Vulturescu. Juriul a decis prin vot secret ca laureatul celei de a XXX-a ediţii a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, pe anul 2020, să fie poetul Vasile Dan.

Cum la ediţia din 15 ianuarie 2021 nu a fost acordat Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, laureatul acestui important premiu a fost anunţat astăzi, urmând ca diploma şi cununa de lauri să le primească pe 15 ianuarie 2022, odată cu decernarea Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” Opera Omnia, ediţia a XXXI-a.

Din juriul de acordare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” –Opera Omnia fac parte Nicolae Manolescu – preşedinte, Daniel Cristea-Enache, Răzvan Voncu, Mircea Mihăieş, Ioan Holban, Gabriela Gheorghişor şi Vasile Spiridon. Laureatul premiului, Vasile Dan s-a născut la 8 mai 1948, în comuna Cheţani, judeţul Mureş. Este licenţiat al Facultăţii de Filologie, la Oradea, în 1972 şi al Facultăţii de Ziaristică din Bucureşti, în 1985. A fost profesor de limba şi literatura română în comuna Mihălăşel, instructor cultural, redactor la revista „Vatra”, Târgu Mureş, bibliotecar la Biblioteca Medicală (Arad), respectiv redactor şef şi fondator al revistei de cultură „Arca”, în 1990, la Arad. Colaborează cu cele mai importante reviste literare naţionale şi internaţionale. Vasile Dan este preşedintele Filialei Arad a Uniunii Scriitorilor din România din 1994, membru al comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România, membru al PEN, Centrul Român. Are mai multe premii şi distincţii în literatură.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
17.7 ° C
17.7 °
16.6 °
48 %
4.5kmh
73 %
joi
18 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...