Dosar penal pentru un austriac prins băut la volan

Joi (n.r. – 17 iunie a.c.), polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, pe strada Alexandru Ioan Cuza din orașul Săveni, un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani, din Austria.

Întrucât dinspre șofer se simțea miros de băuturi alcoolice, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la spital pentru stabilirea alcoolemiei, iar polițiștii i-au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Deja ai votat!