spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocal BTRevista „Glose”, prezentată în cadrul dialogului „Eminescu ~ Ipotești ~ Viena ~...

Revista „Glose”, prezentată în cadrul dialogului „Eminescu ~ Ipotești ~ Viena ~ Berlin ~ Ipotești”

Pe 15 iunie 2021, Revista de Studii Româneşti „Glose”, editată de Memorialul Ipoteşti, a fost prezentată în cadrul unui dialog – „Eminescu~Ipotești~Viena~Berlin~Ipotești” – între Iulian Costache, autor al cărții „Eminescu. Negocierea unei imagini” (2008) şi diplomat, actualmente ministru consilier în cadrul Ambasadei României la Berlin, și Florin Oprescu, de la Institutul de Romanistică al Universităţii din Viena, autor al cărții „(In)actualitatea lui Eminescu” (2016).

Evenimentul a fost difuzat pe paginile de Facebook ale Institutului de Romanistică al Universităţii din Viena, ICR Viena / Rumänisches Kulturinstitut Wien şi a Ambasadei României la Viena.

Revista GLOSE descinde din ideile eminescologilor Petru Creția și Dumitru Irimia

Pe 15 ianuarie 2020, Memorialul Ipotești anunța apariția primului număr al Revistei de Studii Românești „Glose“ (nr. 1-2/2019), cu un program ce propunea construirea unei platforme participative, dedicată cooperării în rețea și deschisă universitarilor din mediului academic român și din mediile academice din străinătate.

Revista „GLOSE” descinde din ideile a doi eminescologi, Petru Creția și Dumitru Irimia, în legătură cu activitatea unui centru de studii eminesciene. Într-un memoriu adresat Academiei Române în anul 1991, Petru Creţia propunea înființarea unui Institut Eminescu. Vastul proiect gândit de Petru Creția presupunea inclusiv editarea unui „buletin al centrului: recenzii, articole de informare sau de orientare, studii, dări de seamă, bibliografie curentă”.

La doisprezece ani de la înființarea Centrului Național de Studii „Mihai Eminescu” de la Ipotești, Dumitru Irimia propunea conceptul unei reviste semestriale de studii eminesciene cu titlul GLOSE. Publicația ar fi trebuit să apară în colaborare cu Facultatea de Litere a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, în 2004, după cum reiese din macheta copertei, păstrată la Ipotești.

Anul trecut, chiar dacă pandemia a afectat inclusiv iniţiativele culturale, proiectul revistei de la Ipotești a mers mai departe. Numărul de pagini al revistei a crescut, geografia colaborărilor a înscris nume noi, iar tematica propusă s-a confirmat, cuprinzând și alte domenii care au consolidat-o.

Interviu cu Emil Hurezeanu, Ambasadorul României la Berlin

În deschiderea noului număr (nr. 3-4/2021), revista oferă comunității de colaboratori și cititori ai Revistei „Glose“ un interviu maraton, „de colecție“, acordat de Excelența Sa, Emil Hurezeanu, Ambasadorul României la Berlin, în care sunt prezentate multe subtilități ale „bătăliilor“ duse într-una dintre cele mai efervescente capitale culturale ale Europei, pentru promovarea patrimoniului cultural, de sensibilitate și cunoaștere din spațiul românesc.

De asemenea, interviul oferit de Luisa Valmarin, Profesor Emerit al Universității din Pisa (Italia), clarifică distincția dintre studiul științific și lectura diletantă în cazul operei lui Eminescu, așa cum apare în teritoriile studiilor românești din Italia.

Semnalăm, de asemenea, cu deosebită bucurie și gratitudine inițierea Consiliului Onorific al Revistei <Glose> prin acceptul generos al participării doamnelor Ilina Gregori (Profesor, Universitatea Liberă din Berlin – Germania) și Christina Zarifopol-Illias (Profesor Emerit, Indiana University – SUA), alături de Acad. Klaus Bohman (Academia Saxonă din Leipzig, director al Institutului Moldova din Leipzig, Profesor Emerit al Universității din Leipzig). Pentru Revista Ipoteștiului, participarea și girul implicit acordat acestui proiect de către acești trei corifei ai studiilor românești din străinătate, reprezintă fără îndoială un privilegiu și, totodată, o imensă responsabilitate. Și pentru că, este evident, proiectul nu mai are cum să dea înapoi, putem spune cu toată recunoștința că suntem bucuroși să contribuim în continuare și cât mai serios la construirea unei comunități a specialiștilor în studii românești, reunind deopotrivă pe cei mai interesanți universitari din România și centrele de românistică din străinătate”, a declarat Ala Sainenco, directorul Memorialului Ipoteşti.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8.9 ° C
8.9 °
6.6 °
89 %
1.6kmh
53 %
mar
14 °
mie
20 °
joi
13 °
vin
16 °
sâm
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...