spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTSpectacole de teatru pe scena Casei Tineretului

Spectacole de teatru pe scena Casei Tineretului

Două spectacole de teatru vor avea loc în acest weekend pe scena Casei Tineretului din Botoşani. Astfel, sâmbătă, 19 iunie, începând cu ora 18.00, actorii Teatrului „Mihai Eminescu” vor prezenta spectacolul „Ursul”, de A. P. Cehov. Regia artistică a piesei este semnată de Mihai Donțu, în timp ce scenografia îi aparţine lui Mihai Pastramagiu.

Din distribuţie fac parte actorii Crenola Muncaciu, Bogdan Muncaciu şi Radu Dragoș.

„La moartea soţului, o doamnă din lumea bună a vremurilor demult apuse, jură celui tocmai plecat „dincolo” credinţă fără de cusur până la capătul vieţii. Doar că pe când încă trăia, soţul – pentru a menţine aspectul de familie respectabilă – făcuse diverse împrumuturi. Imediat după deces, creditorii au şi venit la soţie să ceară banii împrumutaţi de defunct. O vreme „tare pe poziţie”, soţia îndoliată nu cedează la avansurile unuia dintre creditori, pentru ca în cele din urmă să se aleagă praful din jurămintele făcute soţului înălţat la ceruri. Este vorba de o comedie spumoasă, gândită de regizorul Mihai Donţu în ritm alert, cu ironii îngroşate „la moment”, cu un final în care viaţa – în fapt, dragostea – triumfă în ciuda unor norme socotite la un moment dat a fi de netrecut”, transmit organizatorii.

Duminică, „Bani din Cer”

Duminică, 20 iunie, de la ora  18.00, tot la Casa Tineretului va fi pus în scenă spectacolul „Bani din cer”, de Ray Cooney. Regia artistică şi coloana sonoră îi aparţin lui Alexandru Vasilache, în timp ce scenografia este semnată de Mihai Pastramagiu. Din distribuţie fac parte actorii Daniela Bucătaru, Sorin Ciofu, Ioan Crețescu, Gheorghe Frunză, Petronela Chiribuţă, Răzvan Amitroaei, Vali Popa şi Petruț Butuman.

Biletele pentru ambele spectacole se găsesc la Casa Tineretului din B-dul Mihai Eminescu nr. 48,  tel 0231 510 970 sau 0735 779 821. Preţul unui bilet este de 30 lei şi 15 lei pentru elevi, studenți şi pensionari – 15 lei. Acestea pot fi achiziţionate şi online-   https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
12.7 ° C
12.8 °
11.6 °
93 %
1.7kmh
56 %
joi
17 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...