spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTBani câştigaţi în instanţă pentru lucrătorii din asistenţa socială

Bani câştigaţi în instanţă pentru lucrătorii din asistenţa socială

1.600 de angajaţi care lucrează în asistenţă socială vor primi în următoarea perioadă drepturi băneşti suplimentare. „După un an de zile de umblat prin tribunale, am reușit să obținem hotărâri judecătorești definitive pentru cele două stimulente de risc pentru lucrătorii din asistență socială! Asta pentru că guvernanții nu au asigurat și finanțarea lor!”, a anunţat Camelia Socianu, liderul Sindicatului „Impact”.

Potrivit liderul sindical, anul trecut, printr-o ordonanţă de urgenţă, angajaţii izolaţi la locul de muncă urmau să primească 1150 de lei, într-o singură tranşă. „Toată perioada de izolare a durat cinci săptămâni. Nu a durat mult şi, după o lună, parlamentarii s-au gândit că aceşti angajaţi merită mai mult şi au acordat 2500 de lei pentru  fiecare lună de stare de urgenţă, dar au lăsat la modul general, lucrătorii din sistemul de asistenţă socială şi comunitară care au fost implicaţi în mod direct în sprijinirea şi îngrijirea personalelor vulnerabile. Asta înseamnă că şi alţi salariaţi, pe lângă cei izolaţi la locul de muncă, beneficiază de acest drept. Dar nu s-au acordat nici 1.150 de lei, nici 2.500 de lei”, a explicat Camelia Socianu.

Drepturi câştigate pentru 1600 de salariaţi

După ce angajaţii din sistem nu şi-au primit banii, Sindicatul „Impact” s-a adresat instanţei pentru obţinerea ambelor stimulente de risc. Instanţa de fond de la Tribunalul Botoşani a dat câştig de cauză sindicatului, procesul ajungând la Curtea de Apel Suceava. „Nu s-au acordat. Culmea este că inclusiv asistentul maternal, inclusiv asistentul personal, asistentul social din primării care a fost implicat în sprijinirea persoanelor vârstnice, pentru că tot în perioada stării de urgenţă a apărut ordonanţa militară care prevedea că persoanele peste 65 de ani nu au voie să părăsească locuinţa, autoritatea publică locală fiind obligată să le asigure bunurile necesare, alimentele de bază şi medicamente. După ce au reglementat acordarea celor 2.500 de lei, au abrogat ordonanţa de urgenţă. Practic, cei 1.150 de lei nu se mai puteau da, din august 2020. Noi am introdus acţiunile în instanţă în iulie 2020, şi, la momentul respectiv îşi producea efectele”, a spus Camelia Socianu.

Potrivit liderului Sindicatului „Impact”, angajaţii care au stat izolaţi la locul de muncă vor primi câte 1.150 de lei. „2.500 de lei se dau pe fiecare lună de stare de urgenţă, respectiv două luni, deci 5.000 de lei, fără 10% impozit. 4.500 de lei ar trebui să primească în mână. Din cei 1.700 de membri de sindicat, undeva la 1.600 vor primi aceste drepturi. Noi am introdus acţiune inclusiv pentru asistenţii personali, inclusiv pentru colegii din alte judeţe, avem la Braşov, Ilfov, Ialomiţa, Dolj, Covasna şi în două sectoare din Bucureşti”, a concluzionat Camelia Socianu.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.4 °
8.6 °
94 %
2.7kmh
100 %
mie
19 °
joi
19 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...