vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTControl judiciar contestat de polițiștii anchetați de DNA

Control judiciar contestat de polițiștii anchetați de DNA

Doi dintre polițiștii anchetați de DNA în dosarul „Șpagă la Serviciul Rutier” au contestat în instanță ordonanța procurorilor anticorupție prin care au fost modificate obligațiile impuse pe perioada măsurii preventive a controlului judiciar. Este vorba de comisarul Eduard Iacob, cel care se afla într-o misiune internațională, și agentul Ciprian Rusu, care au formulat plângeri împotriva măsurilor la Tribunalul Botoșani. Judecătorii au solicitat însă dosarul de urmărire penală de la anchetatori, au analizat probatoriul, iar în cursul zilei de vineri, 18 iunie a.c., au respins plângerile celor doi ca fiind nefondate. Eduard Iacob participa, din 7 aprilie a.c., la Misiunea de poliție a Uniunii Europene pentru teritoriile palestiniene (EUPOL COPPS), însă a fost nevoit să revină în țară, pentru a fi audiat în dosarul DNA, el fiind în imposibilitatea de a-și continua misiunea, din cauza restricțiilor impuse prin controlul judiciar.

Pe 2 iunie a.c., procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul teritorial Suceava au organizat 20 de percheziții în județul Botoșani, dintre care una la sediul Poliției Rutiere, iar restul la locuințele unor polițiști din cadrul Serviciului Rutier. În urma descinderilor, procurorii au dispus reținerea a 12 persoane dintre care 11 polițiști și un șofer. Ulterior, pe baza probelor administrate, Tribunalul Suceava a dispus arestarea a opt dintre polițiști, respectiv comisarul Eduard Iacob și agenții de poliție Robert Fecioru, Cătălin Luca, Gabriel Botezatu, Ionel Balan, Iulian Stelian Coșman, Viorel Anton și Ciprian Rusu. Totodată, alți opt actuali sau foști agenți din cadrul Serviciului Rutier au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile. Este vorba de Constantin Dorel Gherasim, Ionuț Pavel Guriuc, Virgil Podaru, Mihai Romanescu, Ștefan Bunduc, Nicolae Ovidiu Pușcașu, Lucian Ripiceanu și Sorin Guraliuc. „În perioada iunie – noiembrie 2020, cei 16 inculpați, polițişti în cadrul I.P.J. Botoșani – Serviciul Rutier, inclusiv ofițerul de poliție, în legătură cu neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu privind constatarea și sancționarea contravențiilor la regimul circulației, ar fi primit sume de bani cuprinse între 100 lei și 100 euro de la mai mulți conducători auto opriți în trafic pentru depășirea limitei de viteză sau alte abateri de la regimul rutier”, se preciza într-un comunicat al DNA. Prin urmare, față de agenți cercetările se derulează sub aspectul comiterii infracțiunilor de luare de mită și de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. În schimb, în cazul ofițerului, acuzațiile sunt mai grave și, pe lângă luare de mită, abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit, mai apar și alte fapte respectiv fals intelectual, uz de fals în formă continuată şi favorizarea făptuitorului. Asta pentru că, în perioada 31 martie 2019 – 9 iulie 2020, ofițerul ar fi falsificat toate documentele (procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarații de martori) care au stat la baza constituirii unui dosar penal ce avea ca obiect punerea în circulație sau conducere a unui autoturism neînmatriculat pe drumurile publice. Prin aceste demersuri, susțin procurorii DNA, „ofițerul ar fi urmărit îngreunarea tragerii la răspundere penală a unui șofer, cercetat în dosar pentru dare de mită, și emiterea unei soluții procedurale de netrimitere în judecată”.

Ulterior, Curtea de Apel Suceava a dispus eliberarea celor arestați și plasarea lor sub control judiciar. Însă, pe 9 și 10 iunie a.c., procurorii anticorupție au dispus impunerea unor noi obligații față de cele precizate inițial de magistrații Curții de Apel Suceava. Concret, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații Iacob Florin Eduard, Rusu Constantin-Ciprian, Coșman Stelian-Iulian, Botezatu Gabriel și Luca Dumitru-Cătălin trebuie să respecte următoarele obligații suplimentare – să nu exercite profesia de lucrător de poliție rutieră, să nu desfășoare activitățile în exercitarea cărora au săvârșit faptele, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu anumite persoane, altele decât cele menționate în încheierea Curții de Apel Suceava. În cazul inculpaților Anton Viorel, Bălan Ionel și Fecioru Robert Neculai, procurorii anticorupție au dispus următoarele obligații suplimentare – să nu se deplaseze/să nu se apropie de sediul IPJ Botoșani, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu anumite persoane, altele decât cele menționate în încheierea Curții de Apel Suceava. În plus, inculpatul Bălan Ionel nu trebuie să depășească limita teritorială a județelor Suceava și Botoșani, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului care a dispus măsura.

Prin urmare, polițiștii aflați în activitate au fost puși la dispoziție și au fost mutați în alte structuri unde desfășoară anumite activități dispuse de inspectorul șef al IPJ Botoșani, iar cei cinci polițiști pensionați înainte de ancheta DNA – Viorel Anton, Virgil Podaru, Mihai Romanescu, Robert Neculai Fecioru și Ionel Balan – trebuie să respecte măsurile instituite de magistrați și procurori.

Până la pronunțarea unei sentințe judecătorești definitive, cei anchetați beneficiază de prezumția de nevinovăție.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
9.5 ° C
10.5 °
9.4 °
74 %
4kmh
77 %
vin
8 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...