marți, martie 19, 2024
AcasăLocal BTCălători transformați în nuntași de frica polițiștilor. Darul de nuntă - o...

Călători transformați în nuntași de frica polițiștilor. Darul de nuntă – o amendă

Un botoșănean amendat de polițiști pentru transport ilegal de persoane i-a transformat pe pasagerii din mașină în rude prin alianță. Ba mai mult, el s-a dat socru mic și a invocat că toți fuseseră la cumpărături pentru nunta fiicei sale. Minciuna nu a ținut în fața polițiștilor, dar nici în instanță.

Nuntași luați la „ia-mă nene”

Scenele s-au petrecut pe 6 august 2019, când polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost cooptați într-o acțiune organizată la nivel național denumită „Pirații Rutieri”, care urmărea depistarea și sancționarea celor care efectuează transport ilegal de persoane. Astfel, pe DE 58, în Flămânzi, polițiștii au oprit un Opel Zafira condus de Ioan G., în autoturism fiind găsiți patru pasageri, care au recunoscut că s-au îmbarcat în municipiul Botoșani. Prin urmare, Ioan G. a fost amendat cu 5.000 de lei, iar ca măsuri complementare polițiștii i-au reținut permisul de conducere, dar și certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare ale mașinii. Bărbatul a negat că face piraterie și a susținut că lucrează în străinătate și că se află acasă pentru nunta fiicei sale, toți cei din mașină fiind cunoștințe care urmau să participe la nuntă, însă nu a fost crezut. Cu toate acestea, la rubrica mențiuni de pe procesul verbal el a scris că „am fost la cumpărături cu familia”.

Cumetrele l-au dat de gol

După ce s-a văzut amendat, botoșăneanul s-a dus la Judecătorie, unde a contestat procesul verbal invocând povestea cu nunta. Doar că cei patru pasageri nu i-au făcut jocul și au declarat exact cum au stat lucrurile. Astfel, cele două cliente transformate în „cumetre”, au declarat că nu îl cunosc pe șofer. Nici cei doi „colegi ai ginerelui” nu au recunoscut relația de colegialitate, dar au declarat că au urcat în mașină „la ocazie” din zona restaurantului „Select” din Botoșani, auzind că șoferul merge spre Frumușica.

Amendă în loc de dar de nuntă

Cum în timpul procesului Ioan G. nu a prezentat nicio dovadă că în ziua cu pricina a fost la cumpărături pentru nuntă, judecătorii nu au crezut nicio iota din spusele lui. În schimb, instanța a apreciat că amenda de 5.000 de lei este foarte mare și a redus-o la 2.000 de lei. Sentința definitivă a fost pronunțată marți, pe 22 iunie a.c., când așa-zisul socru mic s-a pricopsit cu amenda de 2.000 de lei în loc de dar de nuntă.

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
3.8 ° C
4.3 °
3.6 °
48 %
6.9kmh
42 %
mar
5 °
mie
6 °
joi
7 °
vin
8 °
sâm
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se lucrează în grup, că o parte din angajați trebuie să supravegheze trecătorii.

EDITORIAL

Pe vremea când Petre Daea a transformat Ministerul Agriculturii într-o veritabilă scenă pentru interminabilele lui spectacole de stand up comedy, marea întrebare a unora...

EPIGRAMA ZILEI

Cât de tont poate să fie Nu am nicio îndoială, Că pe lâng-a lui soție Și-aparențele-l înșeală…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...