Aceia dintre noi care am apucat să învățăm din manualele comuniste de istorie ne amintim despre spațiul tipografic și importanța exagerată alocate grevelor muncitorești de la Lupeni, din 1929, respectiv Atelierele Grivița, din 1933. După evenimentele din decembrie 1989, am ajuns să experimentăm pe viu acest fenomen, fiind perioade în care aproape întreaga Românie se afla în grevă. Conform dexonline.ro, prin grevă se înțelege „încetarea organizată a activității într-una sau mai multe întreprinderi, instituții etc., cu scopul de a determina, patronii sau guvernul, autoritățile să satisfacă unele revendicări”. Termenul inițial, de origine franceză, avea un cu totul alt înțeles. Prin grève, francezii înțelegeau malul unui râu, sau al unei mări, pe care, în retragerea lor, valurile lăsau pietriș, pietricele izolate sau nisip gros. La Paris, piața publică din arondismentul 4, numită acum Place de l’Hotel de Ville, sau Piața Primăriei, se numea, înainte de 1802, Place de Grève, deoarece era situată pe malul nisipos drept al Senei, unde era stabilit și primul port fluvial parizian. Această piață are o istorie interesantă și tumultuoasă, aici fiind locul în care se duceau la îndeplinire execuțiile publice, încă de la începuturile evului mediu, prin intermediul spânzurătorilor eșafodurilor și stâlpilor infamiei ce împânzeau zona. În 1244, în această locație, din ordinul regelui Ludovic al IX-lea, au fost arse 12.000 de copii ale Talmudului. Tot aici, în 1610, a fost executat François Ravaillac, asasinul regelui francez Henric al IV-lea, moartea sa fiind cumplită: înainte ca trupul să-i fie dezmembrat, fiind legat de patru cai, a fost opărit cu sulf arzând și plumb topit. Aceasta era pedeapsa dată regicizilor, adică celor care ucideau monarhi/suverani. În aceeași piață, în octombrie 1788, au avut loc proteste antimonarhice care anunțau revoluția ce va izbucni un an mai târziu și tot aici, la 25 aprilie 1792, parizienii curioși asistau la prima execuție prin intermediul ghilotinei. Mai târziu, după revoluția din 1830, execuțiile publice au încetat, locul lor fiind luat de sărbători publice și de organizarea unor impresionante focuri de artificii dedicate Sf. Ioan. Tot în piață, din vremuri imemoriale, obișnuiau să vină, dis-de-dimineață, muncitorii din construcții, cu scopul de a se informa reciproc despre lucrările în curs și de a fi angajați acolo de către diferiți contractori care aveau nevoie de forța lor de muncă. Treptat, pe parcursul secolului al XIX-lea, în cadrul grupurilor de muncitori ce se adunau acolo încep să apară întrebări și nemulțumiri legate de o distribuție mai corectă, între lucrători și angajatori, a roadelor muncii lor comune, ceea ce se putea face în primul rând prin creșterea salariilor. Adesea, ciocnirea acestor interese divergente provoca suspendarea tuturor lucrărilor, nu numai din construcții, iar muncitorii nemulțumiți se întâlneau și discutau în Place de Grève. În curând, cuvântul „grevă” se generalizează, fiind aplicat oricărei întreruperi a muncii din partea unei coaliții de lucrători. Astăzi, spunem „ a face grevă”, „a intra în grevă” ori de câte ori, ne referim la o categorie de lucrători care pun, ca o condiție esențială de reluare a activității întrerupte voluntar, repararea prealabilă a nemulțumirilor, de cele mai multe ori obiectul constituindu-l creșterile salariale.
– Daniel BOTEZATU
Place de Grève în sec. al XV-lea.
Place de Grève, iunie 1610. Execuția lui François Ravaillac, asasinul regelui francez Henric al IV-lea
Primăria orașului Paris, în vechea Place de Grève, azi Place de l’Hotel de Ville (Piața Primăriei)
Zona liberă de neo-comunism din fața Universității ”Al. I. Cuza” din Iași. A fost centrul celei mai lungi greve studențești ieșene (aprilie-iunie 1990),
