vineri, martie 24, 2023
AcasăLocalGuvernul a epuizat banii pentru PNDL. Se așteaptă rectificarea bugetară

Guvernul a epuizat banii pentru PNDL. Se așteaptă rectificarea bugetară

Lucrările realizate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) au rămas fără bani de la bugetul central. Potrivit unei adrese înaintată în cursul zilei de marți, 22 iunie, de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), sumele alocate pentru anul acesta ar fi fost deja epuizate, iar autoritățile locale ar trebui să plătească facturile din fonduri proprii, ori să sisteze lucrările.

„Vă comunicăm faptul că MDLPA a epuizat creditele bugetare alocate PNDL pentru anul în curs. De asemenea, vă aducem la cunoștință faptul că, potrivit legii, aveți posibilitatea să decontați bunurile achiziționate, serviciile prestate, lucrările executate, din surse proprii sau din alte surse legal constituite, sau să sistați lucrările, în vederea înregistrării de arierate, urmând ca în situația suplimentării creditelor bugetare aferente programului, în bugetul ministerului, în cursul anului curent, să vă notificăm cu privire la reluarea transferurilor”, se arată în adresa oficială trimisă autorităților locale.

Măsura afectează mai multe primării din judeţ 

Măsura ar urma să afecteze mai multe primării din județ, care nu au puterea financiară să susțină aceste investiții din surse proprii. Prima reacție a venit din partea președintelui Consiliului Județean (CJ) Botoșani, Doina Federovici, care a criticat în termeni duri Guvernul, acuzând că investițiile anunțate de Executiv ar fi doar „vorbe în vânt”.

„Doar în cazul CJ Botoșani vorbim de facturi de aproximativ 7,5 milioane de lei pentru investițiile de modernizare a drumurilor județene pe care Guvernul nu le mai plătește, pentru că, citez, „a epuizat creditele bugetare alocate Programului Național de Dezvoltare Locală pentru anul în curs” și ne cere să sistăm lucrările”, a spus Doina Federovici.

La scurt timp, în cursul zilei de astăzi, MDLPA a revenit cu un punct de vedere din partea ministrului Cseke Attila. „Investițiile locale pot continua. Vom plăti, până în 20 iulie, toate facturile PNDL depuse până în 15-17 iunie a.c.. Cele care sosesc după această dată vor fi plătite în vară, după rectificarea bugetară. Între cele două plăți nu va fi mai mult de o lună. Autoritățile locale pot face plățile din buget, cu decontare ulterioară, este o procedură legală obligatorie, obișnuită. Nu sistăm lucrările, nu oprim dezvoltarea!” a precizat ministrul Cseke Attila.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.9 ° C
17.7 °
14.4 °
47 %
3.6kmh
98 %
vin
16 °
sâm
21 °
Dum
16 °
lun
16 °
mar
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Sigur au crezut copiii că are legătură cu învățământul, de aia au mâzgălit.

EDITORIAL

Luni, pe 21 martie, a fost Ziua Mondială a sindromului Down. Nimic neobișnuit în inflația asta de zile mondiale, naționale și locale, unde se...

EPIGRAMA ZILEI

Amicul meu, nu-i brașovean De-aceea să-nțeleg, mi-e greu De ce docil, ca un răcan, La poala ... Tâmpei, stă  mereu! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...