joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTPreţuri mai mari pentru cei ce nu au semnat contracte pentru energie...

Preţuri mai mari pentru cei ce nu au semnat contracte pentru energie electrică

Doar puțin peste jumătate dintre cei nouă milioane de consumatori din România au intrat în piaţa concurenţială. Cei care nu au făcut încă acest pas vor avea de suportat un preț mai mare cu aproximativ 13% pentru energie electrică de la 1 iulie. Declarația a fost făcută de vicepreşedintele ANRE, Zoltan-Nagy-Bege, care a mai adăugat că din 2019, ţara noastră se confruntă cu un deficit de energie electrică şi am devenit importator net, ceea ce se manifestă din ce în ce mai acut în prețul energiei.

România a renunțat la preţurile reglementate de la data de 1 ianuarie 2021. Atunci circa 3 milioane de români aveau noi contracte semnate.

„În primele cinci luni ale acestui an, alţi 1,3 milioane de consumatori au semnat un contract concurenţial, am ajuns la o pondere de 48%. Având în vedere că suntem la finalul lunii iunie şi avem o medie de 200-250.000 de noi contracte, deja putem spune că la finalul lunii iunie avem peste jumătate din consumatorii casnici din România cu un contract concurenţial semnat. Furnizorii aveau obligaţia ca în mai şi iunie să trimită noi informări şi să comunice preţul de la 1 iulie, pentru cei care până la acea dată nu trec în piaţa concurenţială. Preţurile sunt în creştere, atât pe pieţele angro, cât şi pe cele cu amănuntul. Pentru cei patru mari furnizori de ultimă instanţă, de la 1 iulie, va fi o creştere între 3 şi 13%, vorbim strict de preţul energiei”, a explicat Negy-Bege, prezent la conferinţa „Energia postcoronavirus”, organizată de Profit.ro

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
10.6 °
71 %
6.3kmh
100 %
joi
20 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...