Mii de botoșăneni s-au angajat prin AJOFM

Peste 3.000 de botoșăneni s-au angajat din ianuarie și până în luna mai, prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM). Potrivit statisticii prezentată de reprezentanții instituției, dintre cele 3.079 de persoane încadrate în muncă, 1.900 au fost femei.

Cei mai mulți botoșăneni care au reușit să se angajeze, 1.361, au peste 45 de ani, 486 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 411 au între 25 și 35 de ani, iar 821 sunt tineri sub 25 de ani.

Cele mai multe angajări au fost făcute în rândul celor cu studii liceale

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 1.409 provin din mediul urban, iar 1.670 sunt din mediul rural. Din punct de vedere al nivelului de pregătire cele mai multe persoane care și-au găsit un serviciu au studii liceale, respectiv 1.023 persoane (33,22%), urmate de cele cu învățământ profesional, 721 persoane (23,42%). Numărul celor cu învățământ gimnazial este de 661, iar cei cu studii superioare sunt în număr de 217.

Asistenţă pentru găsirea unui loc de muncă

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă beneficiază de pachete personalizate de măsuri active. Astfel, în perioada ianuarie-mai a acestui an, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 4.662 persoane.

Deja ai votat!