spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTPagube de peste 6,5 milioane lei după potopul din luna iunie

Pagube de peste 6,5 milioane lei după potopul din luna iunie

Ploile torențiale din luna iunie au lăsat în urmă pagube de peste 6,5 milioane lei. Însă bilanțul distrugerilor nu este finalizat întrucât în perioada următoare urmează să fie evaluate și pagubele generate la culturile agricole. Astfel, potrivit prefectului județului, Dan Nechifor, în urma precipitațiilor abundente și a torenților formați, au fost inundate mai multe gospodării, fiind afectate inclusiv drumurile din 29 de localități. Valoarea pagubelor a fost stabilită în urma verificărilor efectuate în teren de cele patru comisii instituite în urmă cu o săptămână prin ordin al prefectului. „Avem 29 de localități afectate, mă refer la partea de drumuri, cu un total de 6,565 milioane lei. Vom proceda la emiterea unui proiect de hotărâre de Guvern pe care o vom înainta la București pentru alocarea banilor din bugetul de stat. Mai avem o parte și pe culturile agricole, unde sunt șapte localități. Astăzi (n.r. – marți, 29 iunie a.c.) s-a emis ordinul de prefect, iar echipele vor merge în teritoriu pentru constatarea pagubelor”, a spus prefectul Dan Nechifor.

Pagubele cele mai mari au fost înregistrate pe 15 iunie a.c. Atunci, județul Botoșani s-a aflat sub incidența a trei avertizări nowcasting „Cod Portocaliu” de ploi torențiale, grindină de dimensiuni medii și vânt puternic. Probleme au fost înregistrate la Ștefănești, Botoșani, Zăicești, Trușești, Ripiceni, Dracșani și Săveni, unde oamenii au cerut ajutorul autorităților pentru înlăturarea efectelor inundațiilor. La Ștefănești, Trușești, Ripiceni , Dracșani și Săveni, pompierii voluntari și militari au intervenit pentru evacuarea apei din cinci curți, iar la Zăicești și Botoșani s-a intervenit pentru degajarea unor copaci rupți de vânt, căzuți pe partea carosabilă. La Vorona și Dracșani, doi stâlpi electrici au luat foc.

Comunele cele mai afectate de precipitații au fost Drăgușeni și Manoleasa. La Drăgușeni, în urma unei ploi torențiale care a durat mai puțin de oră, șase gospodării au fost afectate și mai multe drumuri comunale și sătești avariate. Apa a intrat și în două locuințe, cele două familii mutându-se temporar la rude. În Flondora, Loturi și Manoleasa au fost avariate mai multe drumuri sătești, iar drumul național DN 24C a fost acoperit de aluviuni, stratul măsurând aproximativ 30 cm. În Flondora au fost inundate șase gospodării, însă apa s-a retras imediat.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
12.2 °
66 %
2.6kmh
100 %
joi
13 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...