joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTPădurar atacat cu parul. Agresorul a fost trimis la pușcărie

Pădurar atacat cu parul. Agresorul a fost trimis la pușcărie

Un tânăr de 24 de ani din comuna Corni, care a fost surprins în timp ce încerca să fure lemne dintr-o pădure și l-a lovit cu parul în cap pe un pădurar, a fost condamnat la un an de închisoare cu executare pentru ultraj.

Agresiunea a avut loc pe 17 decembrie 2020, când pădurarul a vrut să verifice loturile forestiere din zona lui, iar atunci când a ajuns în dreptul satului Balta Arsă (comuna Corni), în locul numit „La doi lei”. a observat un autoturism VW Sharan. Știind că mașina aparține fraților Bostan, care se ocupă cu furtul de arbori din pădure, el a intrat în pădure și i-a surprins pe frații Bostan care scoteau arbori din rădăcini. Pădurarul a luat telefonul mobil să le facă poze, i-a somat să înceteze, dar a fost atacat de cei doi și lovit în cap cu o bucată de lemn lungă de aproape doi metri. Din cauza loviturii, pădurarul a căzut la sol, sângerând la nivelul capului, iar frații Bostan au reușit să fugă.

În urma unui apel pe 112, cazul a ajuns în atenția polițiștilor de la Secția Rurală nr. 1 Botoșani, anchetatorii stabilind că cel care l-ar fi lovit în cap pe pădurar ar fi Nicușor Bostan. Reținut, tânărul a fost acuzat de ultraj și arestat preventiv. Dacă în anchetă acesta a negat totul, atunci când s-a văzut în fața judecătorilor tânărul și-a revizuit atitudinea. A recunoscut acuzațiile și a solicitat aplicarea procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii.

Procesul a fost unul destul de scurt, iar pe 29 iunie a.c. magistrații l-au trimis la pușcărie. „Instanța nu poate să nu țină cont de specificul infracțiunii săvârșite, prin acțiunea sa inculpatul săvârșind o infracțiune care aduce atingere autorității de stat. (…) Prin urmare, pedepsirea promptă și severă a unor comportamente de asemenea natură reprezintă o exigență normală, firească într-un stat care urmărește să apere valorile sociale încălcate în astfel de condiții”, au motivat judecătorii. Pronunțată de Judecătoria Botoșani, sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
20.5 ° C
21.1 °
15.6 °
53 %
1.3kmh
90 %
joi
21 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...