spot_img
joi, ianuarie 1, 2026
AcasăLocal BTBătălie în doi pentru șefia organizației județene PNL Botoșani

Bătălie în doi pentru șefia organizației județene PNL Botoșani

Conferința județeană de alegeri în cadrul organizației județene PNL Botoșani a debutat astăzi cu o surpriză. Astfel, în cursa pentru șefia organizației au rămas numai doi candidați – președintele în funcție deputatul Costel Șoptică și prefectul Dan Nechifor. Asta pentru că cel de-al treilea aspirant la această funcție, fostul europarlamentar Mihai Țurcanu a decis să renunțe la candidatura depusă chiar pe ultima sută de metri.

Conferința județeană de alegeri are loc sâmbătă, 3 iulie a.c., la Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiul Botoșani, în prezența deputatului Dan Vâlceanu, vicepreședinte PNL și membru în cadrul Comitetului de organizare a alegerilor interne, liderul organizației PNL Gorj, și a deputatului Gheorghe Pencigină.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
-4.5 ° C
-4.5 °
-5.6 °
63 %
1.3kmh
97 %
J
0 °
vin
5 °
S
3 °
D
2 °
lun
0 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nu ne rămâne decât să ignorăm semnele și să sperăm că 2026 va fi un an mai bun.

EDITORIAL

Aho, aho, copii și frați Care gura o căscați La tv și pe rețele, Unde-aflați de toate cele, Dați-vă toți mai aproape Și nu mai clipiți din pleoape, Închideți cu...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...