vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTAutoturism în flăcări pe o stradă din Dorohoi

Autoturism în flăcări pe o stradă din Dorohoi

Un autoturism parcat pe o stradă din municipiul Dorohoi a fost cuprins de flăcări, în această dimineață (marți, 6 iulie a.c.). Proprietarul a relatat că a observat că iese fum de sub capotă imediat ce a pornit mașina, a coborât și a sunat după ajutor. „La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială cu apă și spumă. La sosirea forțelor de intervenție, ardeau elementele combustibile ale compartimentului motor, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întregul autoturism, dar și la alte două mașini parcate în apropiere, precum și la un stâlp de iluminat stradal”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri.

Cauza probabila o constituie scurtcircuitul.

Pentru a preveni astfel de evenimente, pompierii recomandă să respectați următoarelor măsuri:

✔ verificați instalația electrică;

✔ nu faceți improvizații la instalația electrică;

✔ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;

✔ verificați dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8.7 ° C
10.6 °
8.3 °
63 %
0.9kmh
83 %
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
24 °
lun
25 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...