luni, iulie 14, 2025
AcasăLocal BTHoți capturați cu focuri de armă și urmări pe teritoriul județelor Botoșani...

Hoți capturați cu focuri de armă și urmări pe teritoriul județelor Botoșani și Suceava

Doi indivizi din județul Mehedinți, bănuiți că ar fi implicați în mai multe tentative de jafuri, au fost capturați astăzi în județul Suceava, în localitatea Văratec (orașul Salcea), în urma unei operațiuni comune a polițiștilor de la Investigații Criminale din cadrul Inspectoratelor de Poliție ale județelor Botoșani și Suceava.

Suspecții erau bănuiți de mai multe tentative de furturi din locuințe și bancomate, iar miercuri dimineață au fost reperați în municipiul Botoșani, undeva pe strada Primăverii. Un echipaj de poliție s-a apropiat cu intenția de a-i legitima, dar în acel moment unul dintre suspecți, care se afla într-o mașină, a demarat în trombă și a acroșat autospeciala de poliție. Atunci, unul dintre polițiștii de la Investigații Criminale a scos arma și a tras mai multe focuri de armă. Cum suspecții au reușit să dispară în scurt timp, au fost organizate mai multe filtre în trafic, fiind alertați inclusiv polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava.

În urma măsurilor dispuse, suspecții au fost localizați în apropiere de Văratec, unde au fost și capturați. Potrivit unor informații neoficiale, suspecții ar fi bănuiți de comiterea mai multor tentative de furturi din locuințele unor oameni de afaceri, dar și tentative de furturi din bancomate, fapte comise în trecut însă fără prejudicii.

Cercetările sunt în plină desfășurare, polițiștii încercând să le stabilească și să le probeze întreaga activitate infracțională.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
24.5 ° C
25 °
24.4 °
63 %
2.1kmh
89 %
lun
25 °
mar
31 °
mie
29 °
J
26 °
vin
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Primăria ar face orice pentru banii din noi locuri de parcare. Inclusiv să blocheze scări sau căi de acces.

EDITORIAL

Tonul hotărât al premierului, impresia de seriozitate și imaginea de „să facem treabă” se sparg în improvizații administrative și promisiuni pe care nu are...

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a apărut în vis Nicolaescu Și am aflat ceva de m-au cuprins fiorii: Tandemul Iliescu-Isărescu Îi cere să continue „Nemuritorii”!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...