luni, mai 29, 2023
AcasăLocalBărbat condamnat pentru tentativă de omor

Bărbat condamnat pentru tentativă de omor

Un bărbat din comuna Răuseni a fost condamnat miercuri (n.r. – 7 iulie a.c.) de magistrații Tribunalului Botoșani la o pedeapsă de trei ani și șase luni de închisoare pentru tentativă de omor. Instanța l-a obligat și la plata cheltuielilor de spitalizare de care a beneficiat victima agresiunii. Sentința nu este definitivă.

În vârstă de 45 de ani, Vasile Leizeriuc a fost trimis în judecată în urma unui conflict avut cu un consătean. „În ziua de 13 aprilie 2016, în jurul orei 19.30, pe fondul unui conflict cu Leizeriuc Petru, în timp ce se aflau pe imaşul comunal, l-a înţepat pe acesta cu un cuţit în gât, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 28-30 zile îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie”, se menționează în rechizitoriul întocmit de procurori.

Trimis în judecată, bărbatul și-a spus punctul de vedere în fața judecătorilor, solicitând și audierea unor martori, încercând să dovedească faptul că cel rănit l-ar fi atacat de fapt. Ba mai mult, Vasile Leizeriuc a depus la rândul lui o plângere penală împotriva celui rănit, acuzându-l de amenințare. Din acest motiv, procesul a durat aproape trei ani.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
12.3 ° C
16.6 °
11.7 °
78 %
2kmh
13 %
lun
23 °
mar
23 °
mie
22 °
joi
25 °
vin
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Coboară pe scara de incendiu doar cei care sunt în formă.

EDITORIAL

Situația actuală din învățământ generează o mie și una de dispute. Cei din sistem susțin, bătându-se cu pumnul în piept, că au dreptate, că...

EPIGRAMA ZILEI

Hai să dăm mână cu mână Cei cu cinstea într-o ... rână, Să-nvârtim hora hoției Pe cuprinsul României... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...