joi, aprilie 18, 2024
AcasăLocal BTIncendiu devastator. Patru mașini mistuite de flăcări din cauza unui scurtcircuit (VIDEO)

Incendiu devastator. Patru mașini mistuite de flăcări din cauza unui scurtcircuit (VIDEO)

Patru mașini care erau parcate într-un garaj din Aleea Vâlcelei, din municipiul Botoșani, au fost distruse în totalitate vineri, pe 9 iulie a.c., în urma unui incendiu de proporții. Flăcările și fumul degajat s-au văzut de la câțiva kilometri distanță.

Anunțați în urma unui apel pe 112, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă. „În momentul în care au ajuns la fața locului, pompierii au constatat că exista pericolul ca incendiul să se extindă și la o casă din gospodărie. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit circa două ore și jumătate”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

După ce au reușit să stingă flăcările, pompierii au efectuat o serie de cercetări pentru a vedea de unde a izbucnit focul. Modul în care s-a propagat incendiul, dar și urmele găsite de pompieri au condus spre ipoteza că focul ar fi pornit cel mai probabil de la un scurtcircuit produs la unul dintre autoturisme, care fusese parcat în garaj cu puțin timp înainte de producerea evenimentului.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
6.9 ° C
7.2 °
4.9 °
96 %
2.7kmh
100 %
joi
7 °
vin
11 °
sâm
16 °
Dum
13 °
lun
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E păcat să nu faci o plimbare în aer liber, că de mâine se răcește vremea.

EDITORIAL

Am stat foarte mult în cumpănă dacă și cum să scriu despre fostul edil al Botoșaniului. Faptul că aș putea fi acuzat de o...

EPIGRAMA ZILEI

Când privesc câte-o zăludă Trăgând din țigări de ... fân, Pricep de ce iarba crudă Place țapului bătrân...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...