Accident ciudat pe marginea drumului

Un bărbat a ajuns la spital după ce a fost lovit de propria mașină, în timp ce își făcea nevoile pe marginea drumului. Mașina acestuia a fost lovită de o altă mașină, în partea din spate, în timp ce era trasă pe dreapta. Accidentul a avut loc la data de 11 iulie 2021, după miezul nopții. Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că pe drumul european D.E. 58, pe raza orașului Flămânzi, a avut loc un accident rutier, soldat cu victime omenești.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit faptul că un bărbat de 29 de ani, din orașul Flămânzi, în timp ce conducea un autoturism pe Strada Spitalului, a lovit în partea din spate o autoutilitară staționată pe partea dreaptă a părții carosabile, cu luminile de întâlnire și avarie în funcțiune.

În momentul impactului, conducătorul autoutilitarei, un bărbat de 52 de ani din orașul Hârlău, se afla în partea din față a vehiculului, fiind rănit de propria mașină. La fața locului a ajuns un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA), care i-a acordat rănitului primul ajutor. “Pacientul era policontuzionat, prezentând mai multe escoriații și contuzii. A fost stabilizat și transportat la Urgențe pentru mai multe investigații”, a precizat un ambulanțier din cadrul SJA Botoșani. 

Ambele persoane au fost testate cu aparatul alcooltest, valoarea indicată fiind de 0,79 mg/l alcool în aerul expirat, în cazul conducătorului auto de 29 de ani și negativ, pentru conducătorul autoutilitarei.

“Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă”, a precizat Nicoleta Federciuc, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.


Deja ai votat!