spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTZeci de mii de lei recuperați cu mascații de la hoți

Zeci de mii de lei recuperați cu mascații de la hoți

Astăzi, 14 iulie, polițiștii Poliției Municipiului Botoșani, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară, una în municipiul Dorohoi și una în comuna Broscăuți, la imobilele unui bărbat din municipiul Dorohoi, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetările efectuate în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, a reieșit că, în ziua de 28 iunie a.c., bărbatul ar fi pătruns, pe o ușă deschisă și neasigurată, într-o locuință din municipiul Botoșani, de unde ar fi sustras 120.400 de lei.

În urma perchezițiilor efectuate la locațiile vizate, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe mijloace materiale de probă, printre care 77.000 de lei și 4.000 de euro.

Bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost condus la sediul poliției, pentru audiere.

Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea administrării și completării în totalitate a probatoriului, urmând ca, la finalizare, să fie propusă soluție procedurală, prin unitatea de parchet competentă.

La activități, au participat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și Dorohoi, Posturilor de Poliție Broscăuți și Cordăreni, Serviciului Criminalistic și Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
15.6 ° C
17 °
15 °
48 %
2.5kmh
46 %
vin
14 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...