Profesorul Constantin Popovici, fiul profesorului Constantin Popovici și fratele lui Eusebiu Popovici, s-a născut pe 22 septembrie 1846, în Cernăuţi. A făcut gimnaziul și teologia la Cernăuţi (1865-1869), urmând studii de specializare la Universitatea din Viena (1870-1972).
Constantin Popovici este cunoscut drept autor al unor valoroase lucrări de drept canonic, una dintre care se află și în biblioteca parohiei Călinești: „Capitolul al şeptelea al literii P din Sintagma alfabetică a lui Mateiu Vlastar: „Despre Sântele pasce” sau „Despre computul pascal”. Studiul, editat în 1900, la Societatea tipografică bucovineană din Cernăuți, după ce apăruse, în perioada 1898-1900, în „Candela”, e dedicat „Facultății teologice a Universității I.R. Francisco-Iosefine din Cernăuți de serbarea Iubileului de 25 de ani al Universității”, la care Constantin Popovici fusese profesor extraordinar, apoi titular (1880-1918) al catedrei de Drept bisericesc. Anterior, funcționase ca profesor de religie la şcoala normală din Cernăuţi (1871/73), suplinitorul Catedrei de istorie bisericească şi Drept canonic la Institutul teologic (1873-1875), iar după ce obținuse catedra, fusese ales decan al Facultăţii (de şase ori) și rector al Universităţii din Cernăuţi (1888-1889). În parcursul său religios, pornind de la preot în 1871, a ajuns protopresbiter în 1880, arhipresbiter stavrofor în 1896. După decesul soției sale, s-a călugărit (primind numele Clementie), fiind hirotonit arhimandrit în 1910, arhimandrit mitrofor în 1918; a fost consilier metropolitan onorar, preşedinte al Consistoriului spiritual al Arhiepiscopiei Cernăuţilor (1925 – 1931).
„O îndreptare însă a unui lucru este imposibilă, fără a cunoaște bine lucrul ce are a se îndrepta”
Constantin Popovici publica traducerea din Mateiu Vlastar în intenția de a „promova și causa reformei calendariului și a computului pascal bisericesc”, căci – scrie traducătorul în Precuventare – „o îndreptare însă a unui lucru este imposibilă, fără a cunoaște bine lucrul ce are a se îndrepta” și dacă „o cunoscință ar fi mai lățită, nu s-ar nasce idei false cu privire la puncte esențiale ale acestui comput” (p. II). Tradus în slavonă, latină și rusă, „numai în limba românească nu”, textul lui Mateiu Vlastar e pus la dispoziția românilor, în română, și pentru că „până acuma Românii cei ce voiau să cetească tractatul numit trebuiau să recurgă sau la textul original, sau la una din cele trei traduceri. Asta însă multora nu li place” (p. IX). Din aceste motive, dar urmărind și necesitățile practice – „mai cred a servi și acelora cari caută în astfeliu de scrieri folos practic, deoarece țoi aceștia vor afla în ea aceea ce caută, adecă o mulțime de metoade usitate în biserică pentru aflarea datei pascale” (p. II) – Constantin Popovici traduce și explică lucrarea ieromonahului grec Mateiu Vlastar, care a trăit în prima jumătate a secolului al XIV-lea, despre care scrie că „nu stă cu mult înapoi după interpreții cei mari ai canoanelor din secolul al XII” (p. VII). Cele 61 de pagini care cuprind textul lui Mateiu Vlastar sunt însoțite de ample note de subsol – trimiteri, explicații, confruntări cu alte surse – care depășesc cu mult textul însuși. Explicațiile și comentariile continuă în șapte anexe de aproape 300 de pagini (p. 67-p. 379), care reprezintă, în fond, un studii aparte:
- Anexa I- IV – prezintă o istorie a cronologiei la egipteni, greci, evrei și romani;
- Anexa V – date de astronomie și despre soare;
- Anexa VI – date despre lună;
- Anexa VII – despre „istoria pascelor și a compotului pascal”.
Expunerea, în textul lui Constantin Popovici, e, de obicei, riguroasă, cu demonstrații și date tehnice, stilul fiind mai curând didactic – urmare, probabil, și a obișnuinței de a aborda o perspectivă explicativă, datorată activității sale profesorale. Nu lipsesc însă nici fragmentele cu dominantă lirică:
„Nu este alt corp al ceriului carele afară de soare atrage asupra sa mai mult atențiunea noastră decât luna, pre care cu bucurie o întâmpină călătoriul, când îi resare în întunericul nopții și îi arată calea cea dreaptă. Pe când astrul luminos al zilei ni apare întotdeauna ca un disc rotund, strălucitoriu peste tot, luna palidă nu ni se arată tot în același chip, ci în feliurite forma variabile” – scrie, bunăoară, despre lună Constantin Popovici (p. 146).
Ala Sainenco, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu
