spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTCartier terorizat de un vecin piroman (video)

Cartier terorizat de un vecin piroman (video)

O întreagă scară de bloc a fost evacuată, aproape de miezul nopţii de vineri, după ce un locatar de la etajul al treila al blocului, a dat foc la mai multe lucruri din apartament. Cunoscut cu afecţiuni psihice, bărbatul a incendiat o serie de materiale combustibile din balconul apartamentului situat pe Aleea Primaverii din municipiul Botoșani, ceea ce a dus la o degajare foarte mare de fum.

Speriaţi, vecinii au ieşit cum au putut din apartamente şi au apelat la serviciul 112. La faţa locului s-au deplasat două echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, trei autospeciale cu apă și spumă, autoplatforma de lucru la înălțime de la ISU și o ambulanță SMURD. „La sosirea forțelor de intervenție, ardeau cu flacără și degajari mari de fum mai multe materiale depozitate în balcon, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întregul apartament. Au fost evacuate cinci persoane, dintre care doi copii de la etajul IV. Ceilalți locatari au ieşit singuri”, a precizat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al ISU Botoşani.

O femeie din blocul afectat de incendiu a suferit un atac de panică, având nevoie de îngrijiri medicale de la cadrele de la Ambulanţă.

Oamenii din zonă sunt revoltaţi din cauza faptului că vecinul lor incendiază pentru a treia oară apartamentul, în ultimii ani, dar nimeni nu pare să facă nimic pentru a-l opri pe acesta să fie un pericol pentru toţi cei din jur.

Intervenţia pompierilor se anunţă a fi una de durată, pentru că, deşi flăcările au fost stinse, mai sunt multe materiale combustibile în apartamentul în care a izbucnit incendiul. Unele lucruri încă ard mocnit, astfel că pompierii vor verifica întreg apartamentul şi se vor asigura că este eliminat orice risc.

Între timp, vecinii care au ieşit în grabă în miezul nopţii din casă, se vor întoarce în apartamente fprp a avea însă acces la gaz şi electricitate, care au fost întrerupte imediat după izbucnirea flăcărilor, de către echipele de la DelGaz.

Proprietarul apartamentului a fost preluat de un echpaj de la Ambulanţă şi transportat la Psihiatrie, fiind însă nevoie de intervenţia poliţiştilor pentru a-i calma pe vecinii nervoşi, aflaţi la un pas de a-l linşa pe incendiator. „Nu e normal aşa ceva. Eu stau sub el, la etajul II. E a treia oară când dă foc. Nu e normal. Creşte câini în casă, este mizerie. Am anunţat de atâtea ori autorităţile, dar nimeni nu face nimic”, a spus unul dintre vecinii celui care a fost la un pas de a incendia tot blocul.

Foto/Video Cristian Prisacariu

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
19.8 ° C
20 °
15.5 °
47 %
0.9kmh
100 %
joi
19 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...