Bătaie în toată regula de la un joc de rummy

Un joc de rummy s-a terminat cu o bătaie în toată regula în județul Botoșani. Un bărbat de 55 de ani a fost luat la pumni, duminică seară, în timp ce juca rummy împreună cu câțiva prieteni într-un bar din orașul Săveni.

Potrivit unei informări transmisă de Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) Botoșani, un echipaj din cadrul Grupei de Supraveghere și Intervenție Jandarmi din localitate a intervenit în scurt timp și l-a imobilizat pe agresor, din cauza comportamentului recalcitrant și a refuzului categoric de cooperare în vederea lămuririi circumstanțelor producerii incidentului.

Jandarmii i-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, bărbatul aflat sub influența băuturilor alcoolice fiind în cele din urmă internat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Mavromati.

Deja ai votat!