vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTRecomandări ale pompierilor pentru zilele urmatoare

Recomandări ale pompierilor pentru zilele urmatoare

De astăzi, ora 14.00, până mâine dimineață, ora 10.00, județul Botoșani se află sub avertizare meteorologică tip cod portocaliu de furtună.

Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 35…50 l/mp și izolat peste 60…80 l/mp.

Pentru a gestiona în mod operativ situațiile de urgență care ar putea apărea din cauza fenomenelor meteorologice periculoase, pompierii botoșăneni vor fi la datorie, pregătiți să intervină cu mijloacele tehnice din dotare.

“ISU Botoșani a înștiințat unitățile administrativ-teritoriale din județ cu privire la fenomenele meteorologice prognozate și a transmis măsurile ce trebuie luate pentru a preveni evenimentele care ar putea pune în pericol siguranța cetățenilor sau produce pagube materiale”, a precizat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al ISU Botoșani.

Totodată, s-a dispus asigurarea rezervei de personal, pentru a putea fi suplimentate efectivele de intervenţie în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

Măsuri în cazul producerii unei furtuni

▪️întrerupeți orice activități în aer liber
▪️dacă vă suprinde furtuna, intrați în casă, într-o construcţie sau într-un autoturism pentru a nu fi loviți de obiecte, pomi/crengi, stâlpi ▪️închideți bine ferestrele şi uşile

▪️dacă vă aflați într-o zonă deschisă (câmp, plajă, o ambarcaţiune pe apă), așezați-vă ghemuit, puneți mâinile pe urechi şi pe cap, iar capul între genunchi
▪️evitați obiectele înalte, precum un copac izolat în zonă deschisă, câmpuri, plaje sau ambarcaţiuni pe apă, orice obiecte metalice, precum utilaje agricole, echipamente de fermă, motociclete, biciclete

▪️dacă vă aflați în pădure, căutați adăpost într-o zonă în care sunt copaci mai puţin înalţi
▪️dacă sunteți într-o zonă deschisă, mergeți spre o zonă joasă, precum o vale ▪️dacă vă aflați pe un lac, ajungeți la mal de urgenţă şi adăpostiți-vă!

▪️evitați drumurile inundate (mers, șofat)
▪️aveți grijă la firele de curent electric căzute (mai ales în apă), la poduri avariate parțial sau total, la arbori sau clădiri afectate de furtună ▪️dacă ați identificat persoane inconștiente, lovite de trăsnet: solicitați imediat ajutor medical la numărul de urgență 112 ▪️dacă sunteți instruiți, aplicați procedurile de resuscitare carido-respiratorie (compresiuni toracice externe și ventilația artificială).

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
9.6 ° C
10.5 °
9.4 °
55 %
2.8kmh
62 %
vin
9 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...