sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTTermen limită pentru depunerea cererilor de către legumicultori la APIA

Termen limită pentru depunerea cererilor de către legumicultori la APIA

Legumicultorii din Botoșani mai pot depune cereri de înscriere în Programul pentru susținerea producției de legume în spații protejate la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) până marți, 20 iulie inclusiv.

Schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2021, pentru culturile de ardei gras și/sau ardei lung, castraveți, tomate și vinete. Plafonul total alocat acestei scheme  este de 150.000.000 lei, echivalentul a maximum 30.785.000 euro la un curs valutar de 4,8725 lei/euro.

Cei care vor beneficia de aceste subvenții sunt producătorii agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, producătorii agricoli, persoane juridice.

Cererile de înscriere în Program, însoțite de documentele obligatorii, se depun personal sau se transmit prin mijloace electronice, cum ar fi fax, poștă sau e-mail la centrul județean, unde solicitantul a depus cererea unică de plată sau unde are domiciliul/sediul social sau în cadrul unității administrativ teritoriale unde are suprafața cultivată cea mai mare. Adresa de e-mail la care se pot transmite documentele este apia.botosani@apia.org.ro.

Valorificarea producției se realizează în perioada 02 noiembrie-02 decembrie 2021, iar
dovada valorificării producției de legume în spații protejate se face prin bonul
fiscal, factura sau fila din carnetul de comercializare.

„Valoarea maximă în euro a sprijinului financiar de ajutor de minimis/cultură/1.000 mp/beneficiar este de 2.000 euro și se acordă în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei, stabilit de către Banca Centrală Europeană, la data de 30 septembrie 2020, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria C, nr. 323 din 1 octombrie 2020″, au transmis reprezentanții APIA.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
0.9 ° C
4.6 °
-0 °
94 %
1.4kmh
16 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...