vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTProiectul vizând asfaltarea străzilor Izvoarelor, Vâlcele şi Zimbrului a intrat într-o nouă...

Proiectul vizând asfaltarea străzilor Izvoarelor, Vâlcele şi Zimbrului a intrat într-o nouă etapă

...

Proiectul vizând reabilitarea şi modernizarea străzilor Izvoarelor, Vâlcele şi Zimbrului a intrat în etapa de precontractare. Asta în condiţiile în care, documentaţia pentru asfaltarea celor trei străzi a fost încărcată în aplicaţia pentru fonduri europene, la începutul lunii februarie. „Mai aducem o serie de clarificări, dacă ne sunt solicitate de către Agenţia de Dezvoltare Regională Nord – Est. Dacă acest proiect este evaluat foarte repede de către ADR Nord – Est facem licitaţia anul acesta”, a declarat primarul Cosmin Andrei.

Despre asfaltarea celor trei străzi, lucrarea solicitată insistent de botoşănenii care locuiesc în zonă, se vorbeşte de câţiva ani. „Procedura cu lucrări finanţate cu fonduri europene este un pic mai laborioasă, cu mai multă birocraţie, dar are acest avantaj, o cofinanţare infimă şi posibilitatea de a dezvolta oraşul cu bani care nu provin de la bugetul local”, a explicat primarul municipiului.

Proiect derulat prin GAL „Botoşani pentru viitor”

Potrivit edilului, asfaltarea străzilor Izvoarelor, Vâlcele şi Zimbrului este un proiect derulat prin Asociaţia Grupul de Acţiune Locală (GAL) „Botoşani pentru viitor”, asociaţie care are ca obiectiv principal sprijinirea dezvoltării locale a comunității marginalizate din Municipiul Botoșani, combaterea sărăciei și a excluziunii sociale, printr-o abordare integrată și multisectorială.

Acest proiect este depus în cadrul Programului Operaţional 2014 – 2020, Axa prioritară 9 – Sprijinirea regenerării economice şi sociale a comunităţilor defavorizate din mediul urban. Obiectivul general prevede îmbunătăţirea infrastructurii rutiere pentru cel puţin trei străzi în trei ani, contribuind astfel, printre altele, la creşterea calităţii vieţii populaţiei şi a coeziunii sociale. Valoarea proiectului este de aproximativ şase milioane de lei. Sunt programate  lucrări de asfaltare, amenajare trotuare, rigole, podeţe, spaţii verzi, marcaje, indicatoare rutiere.

Cele trei străzi au fost afectate de ploile din ultima perioadă

Până la banii europeni, municipalitatea va primi de la Guvern fonduri pentru că cele trei străzi nemodernizate au fost afectate de ploile din ultima perioadă. Străzile Vâlcele, Izvoarelor şi Zimbrului figurează în situaţia transmisă Guvernului, pe lângă alte străzi. Practic, apa pluvială a îndepărtat stratul de pietriş şi a colmatat şanţurile. Suma solicitată pentru executarea unor lucrări care să facă aceste străzi cât de cât circulabile este aproximativ 125.000 de lei.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.4 ° C
10.5 °
8.9 °
47 %
4.2kmh
25 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
10 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...