sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTTânără dată dispărută de membrii familiei. Polițiștii au solicitat ajutorul populației

Tânără dată dispărută de membrii familiei. Polițiștii au solicitat ajutorul populației

Polițiștii botoșăneni au fost sesizați astăzi, 26 iulie a.c., cu privire la faptul că o tânără de 18 ani, din municipiul Botoșani a părăsit domiciliul în noaptea de 23 spre 24 iulie a.c., iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia.

Potrivit semnalmentelor, ONOFREI ELENA IULIANA are aproximativ 1,70 m înălțime, 45 de kilograme, este blondă și are ochii căprui. În momentul în care a plecat de la domiciliu, aceasta era îmbrăcată cu un tricou roz prevăzut cu paiete la partea din față, pantaloni de culoare închisă, teniși negri.

„Cetățenii care pot oferi informații cu privire la această persoană, sunt rugați să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
6.9 ° C
7.2 °
5.5 °
95 %
1.4kmh
17 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...