Viață curmată în fața familiei

Un bărbat din județ şi-a pus capăt zilelor într-un mod cumplit. Originar din Costeşti, acesta a ales să moară în faţa propriei familii, punându-şi capăt zilelor într-un copac din faţa casei în care locuia cu soţia şi doi copii. Potrivit vecinilor, bărbatul, în vârstă de 51 de ani, era un bun gospodar, foarte muncitor şi nu ezita niciodată să îi ajute pe cei din sat, ori de câte ori aveau nevoie. Cu toate acestea, potrivit apropiaţilor, acesta a mai avut trei tentative similare, în ultimii trei ani, din motive greu de explicat.

Duminică seară bărbatul a rămas singur acasă, după ce băieţii au ieşit în sat, iar soţia plecase la o vecină. Acesta a profitat de acest fapt şi a legat un cablu electric de creanga unui copac din faţa casei, şi-a improvizat un ştreang, pe care l-a pus în jurul gâtului, iar apoi a folosit o băncuţă din lemn pentru a-şi pune planul morbid în aplicare.
Soţia bărbatului a fost cea care a făcut cumplita descoperire, în momentul în care a revenit la domiciliu. Ţipete de disperare ale femeii au alertat vecinii, care au sărut în ajutor, în încercarea de a-l salva pe bărbat.

La faţa locului a fost solicitat şi ajutorul unui echipaj de la Ambulanţă, însă, din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea acestuia, decesul survenind cu aproape o oră înainte ca bărbatul să fie găsit.

Cazul a intrat şi în atenţia poliţiei, care a deschis o anchetă în acest sens. „În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Deocamdată nu sunt suspiciuni cu privire la deces, însă a fost dispusă efectuarea autopsiei pentru a se stabili cu exactitatea cauza acestuia”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.

Deja ai votat!