vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTVijelia a doborât singura eoliană din judeţ (video)

Vijelia a doborât singura eoliană din judeţ (video)

Singura centrală eoliană din judeţ a fost distrusă complet de vântul extrem de puternic care s-a abătut, miercuri după-amiază, asupra zonei.

Rafalele de vânt care au ajuns şi la pese 100 de km la oră au smuls pur şi simplu palele elicei, cu tot cu nacela care adoăpstea motorul şi transformatorul, aflate la o înălţime de aproape 20 de metri de sol. Vântul a fost atât de puternic încât, deşi ancorate, elicele au fost pur şi simplu smulse şi aruncate la câteva zeci de metri, iar motorul s-a înfipt în pământ la câţiva metri de stâlp. Din fericire nu au fost înregistrate victime.

Prima centrala eoliană din Moldova, cea de la Bucecea, a fost construită în anul 2007 de un om de afaceri din Suceava, aceasta fiind şi singura turbină din județul nostru. Atunci Primăria Bucecea i-a concesionat acestuia, în acest scop, 100 metri pătraţi de teren. Centrala eoliană a fost amplasată imediat la ieşirea din Călineşti, cu o înălţime de aproape 40 de metri, pala elicei are 11 metri, iar ansamblul din vârful turnului, şapte tone. Centrala este automatizată, totul fiind controlat prin calculator. Pentru a produce curent electric, este nevoie ca vântul să aiba 4, 5 metri pe secundă. Aceasta a costat aproximativ 200.000 de euro.

Centrala a fost inaugurată atunci de oficialitățile județene fiind invitați și șefi de ministere din capitală. Centrala electrică a funcționat însă o lună de zile, după care localnicii au sustras un cablu și a fost nevoie să fie comandat un altul din Germania.

Odată rezolvată problema ivită, eoliana a mai funcţionat în jur de 15 luni după care a avut noi probleme tehnice cauzate de defecțiunea unui generator. Ulterior investitorul a abandonat proiectul, iar turbina de la Bucecea a rămas abandonată.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
19.3 °
25 %
2.1kmh
6 %
vin
21 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...