sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTATENȚIE ȘOFERI! Traficul spre și dinspre Ștefănești va fi deviat pe două...

ATENȚIE ȘOFERI! Traficul spre și dinspre Ștefănești va fi deviat pe două porțiuni pentru realizarea viaductelor

Lucrările demarate pentru modernizarea drumului național 29 D Botoșani – Ștefănești necesită devierea traficului pe anumite tronsoane. Astfel, pentru realizarea viaductelor de la Stăuceni și Drislea, traficul auto va fi deviat pe drumurile județene din zonă.

Prima zona în care traficul va fi deviat va fi cea de la intrarea în Stăuceni dinspre Botoșani, unde șoseaua era vălurită. Astfel, pentru a permite constructorilor să lucreze în liniște la viaduct, pentru o perioadă de timp, cei care circulă de la Botoșani spre Victoria sau în sens invers, cu mașini de până la 3,5 tone, nu vor mai putea trece prin Stăuceni traficul fiind deviat imediat de după pădurea Rediu pe drumul comunal 30, prin câmp, și ulterior drumul județean 296 A care vine dinspre Roșiori (Răchiți), care se intersectează cu drumul național înainte de podul de la Stăuceni. În schimb, pentru camioane și celelalte mașini mai mari de 3,5 tone, traficul spre Ștefănești va fi deviat încă din municipiul Botoșani prin Răchiți (DN 29) și Roșiori, pe drumul județean 296 A care iese mai apoi în Stăuceni. Pe aceeași rută vor trebui să circule și mașinile mari care vin dinspre Victoria spre Botoșani.

Cea de a doua zonă unde traficul va fi deviat este cea cuprinsă între localitățile Drislea și Trușești. Astfel, mașinile mai mari care merg spre Ștefănești vor trebui să urmeze o rută ocolitoare prin Ionășeni, pe drumul județean 282 A (Ionășeni – Mășcăteni). Practic, pentru o perioadă de timp mașinile nu vor mai trece prin satul Drislea. Asta pentru ca firmele care execută lucrarea de modernizare a drumului național 29 D să poată realiza viaductul 2 din zona afectată de alunecările de teren.

În acest sens, cei de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere au obținut un aviz din partea conducerilor Consiliului Județean Botoșani și Direcției Județene de Drumuri și Poduri Botoșani. „Le-am acordat mereu tot sprijinul, le-am emis avizele și acordurile solicitate în cel mai scurt termen posibil. Sperăm ca și cei de la Secția Drumuri Naționale Botoșani și Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași să accelereze toate procedurile birocratice și să solicite constructorilor să se apuce cât mai repede și cât mai serios de treabă”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
6.9 ° C
7.2 °
5.5 °
95 %
1.4kmh
17 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...