Elev de 11 ani anchetat pentru agresiune sexuală. Școlile tind să se transforme în fortărețe

Caz neobișnuit înregistrat la o școală din județ, unde un elev de numai 11 ani a ajuns să fie anchetat pentru agresiune sexuală. Incidentul a fost înregistrat în luna iunie a.c., adică cu puțin înainte ca elevii să intre în vacanța de vară, când polițiștii au fost sesizați de către un cadru didactic de la o școală din mediul rural cu privire la faptul că un elev de 11 ani le-ar fi atins în zonele intime pe doua colege, ambele de 10 ani.

Cazul este investigat de către polițiști, însă, având în vedere vârsta așa-zisului agresor, dosarul va fi clasat.

Radiografie privind siguranța în unitățile de învățământ făcută de IPJ

Întâmplarea a ieșit la iveală după ce conducerea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) a făcut o radiografie privind siguranța în unitățile de învățământ. Situația a fost prezentată vineri, pe 30 iulie a.c., în cadrul ședinței Colegiului Prefectural. În acest context, inspectorul șef al IPJ Botoșani, comisarul șef Viorel Șerbănoiu, a arătat că, pentru a pune capăt acestui gen de fapte, unitățile de învățământ din județ încep să se securizeze.

Potrivit comisarului șef Viorel Șerbănoiu, 276 de licee, școli și grădinițe au montat deja sisteme video de supraveghere, iar 130 s-au dotat și cu sisteme antiefracție, în alte 14 unități aceste echipamente urmând să fie montate. Totodată, 374 de unități de învățământ au realizat și analiza de risc la securitate fizică, situația îmbunătățindu-se considerabil față de datele înregistrate la începutul anului 2021.

Probleme cele mai mari sunt înregistrate în continuare la instalarea sistemelor de control acces, întrucât, din cele 478 de unități de învățământ din județ, doar 96 beneficiază de astfel de sisteme. La fel, numai 87 de licee, școli și grădinițe sunt asigurate cu pază, acestea beneficiind de personal calificat. În schimb, în celelalte nu există agenți de securitate.

13 infracţiuni de natură penală comise în şcoli

Informațiile au fost puse în oglindă cu situația faptelor de natură penală înregistrate în cel de-al doilea semestru al anului școlar 2020 – 2021. Astfel, chiar dacă au existat perioade în care cursurile s-au derulat și în sistem on-line, în contextul epidemiologic al pandemiei de Covid-19, în rândul elevilor au fost înregistrate 16 fapte de natură penală, 13 fiind comise în interiorul unităților de învățământ, iar două în zona adiacentă a școlilor. Din totalul infracțiunilor sesizate, 10 au fost consemnate în mediul urban, iar cinci în rural.

„În semestrul II al anului școlar 2020 – 2021 au fost înregistrate șapte infracțiuni de loviri și alte violențe, patru fapte de furt și câte o infracțiune de purtare abuzivă, amenințare, tâlhărie și agresiune sexuală”, a arătat șeful IPJ Botoșani, comisarul șef Viorel Șerbănoiu. Potrivit acelorași surse, opt elevi au fost autori ai infracțiunilor, iar alți 13 elevi au fost victime.

Elevă bruscată de un profesor

În luna mai 2021, un profesor de la un liceu din municipiul Botoșani s-a ales cu o plângere penală pentru purtare abuzivă. Astfel, pe fondul unei discuții avute în contradictoriu cu o elevă de 17 ani, cadrul didactic ar fi prins-o pe adolescentă de braț și ar fi bruscat-o. Incidentul a ajuns în atenția polițiștilor, care au inițiat o serie de cercetări pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.

 

Deja ai votat!