vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTFostul primar al Iașiului aproape de libertate. Judecătorii botoșăneni au dispus eliberarea...

Fostul primar al Iașiului aproape de libertate. Judecătorii botoșăneni au dispus eliberarea lui condiționată

Magistrații Judecătoriei Botoșani au dispus vineri, pe 30 iulie a.c., eliberarea condiționată a fostului primar al municipiului Iași, Gheorghe Nichita, condamnat anul trecut la cinci ani de închisoare pentru luare de mită. Decizia instanței nu este definitivă, iar procurorii pot formula contestație la Tribunal. Prin urmare, fostul edil nu a părăsit unitatea de detenție.

„Admite propunerea formulată de Penitenciarul Botoșani privind liberarea condiționată a condamnatului Nichita Gheorghe, în prezent deținut în Penitenciarul Botoșani, din executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2324/2017 a Tribunalului București. Dispune liberarea condiţionață a condamnatului Nichita Gheorghe de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul București. Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare”, se arată în decizia Judecătoriei Botoșani. Dacă hotărârea va rămâne definitivă, Gheorghe Nichita ar putea fi eliberat cel mai devreme în cursul zilei de marți.

Gheorghe Nichita a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București, pe 5 august 2020. El a fost acuzat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) că a luat mită 10% dintr-un contract de 70 de milioane de lei atribuit grupului de firme UTI. Potrivit DNA, în vara anului 2013, în contextul implementării proiectului „Sistem de Management de Trafic în Municipiul Iași”, care privea fluidizarea traficului rutier și pietonal, precum și scăderea gradului de poluare, proiect finanțat din fonduri europene, Nichita i-ar fi pretins în mod direct lui Iulius Gabriel Mardarasevici (director al SC Information Business Consulting SRL – IBC) și, în mod indirect, lui Tiberiu Urdăreanu (președintele grupului de firme UTI) un procent de 10% din valoarea contractului, pentru a agrea câștigarea licitației de către asocierea UTI – IBC şi semnarea contractului respectiv, în valoare de 69.614.309 lei (fără TVA), precum și pentru asigurarea derulării acestuia în bune condiții. Acest lucru a avut la bază o înțelegere anterioară între Nichita, Mardarasevici și Urdăreanu, aceștia din urmă efectuând, cu sprijinul lui Mihail Tănăsescu (vicepreședinte al grupului de firme UTI) şi al unei alte persoane, demersuri frauduloase pentru colectarea banilor ce urmau a fi dați cu titlu de mită. Procurorii au invocat că, în perioada august 2013 – începutul anului 2015, Nichita ar fi primit 3.632.106 lei (colectată prin depunere în contul firmei IBC), beneficii constând în achiziționarea unor echipamente electronice, în valoare de 20.000 lei, plata unei vizite efectuată în China (Beijing) și Hong Kong, în valoare de 28.364 lei, și ar fi beneficiat de alte beneficii constând în reduceri de 30 – 40% (în total circa 15.100 lei) din prețurile unor locuri de cazare la un hotel de lux din București. După ce sentința a rămas definitivă, Nichita a fost încarcerat în Penitenciarul Botoșani.

În septembrie 2020, magistrații Tribunalului Iași l-au condamnat pe Gheorghe Nichita la cinci ani și două luni de închisoare în dosarul în care acesta a fost acuzat de procurorii DNA de instigare la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu erau destinate publicității, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice și instigare la abuz în serviciu, fapte comise în încercarea de a-și spiona iubita prin intermediul polițiștilor locali ieșeni.

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
14.4 ° C
14.6 °
13.8 °
44 %
9.7kmh
13 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...