miercuri, august 27, 2025
AcasăLocal BTTinerii se pot vaccina şi cu Moderna

Tinerii se pot vaccina şi cu Moderna

Începând de astăzi, luni, 2 august, adolescenții din categoria de vârstă 12-17 ani se vor putea vaccina și cu serul Moderna.

Este al doilea vaccin autorizat pentru grupa de vârstă 12-17 ani, după cel produs de Pfizer.

La începutul lunii iunie, România a fost prima țară din Uniunea Europeană care a început vaccinarea copiilor cu vârsta între 12 și 15 ani, cu Pfizer, imediat după autorizarea vaccinului de către Agenția Europeană a Medicamentului, pentru această grupă de vârstă.

Tinerii din categoria de vârstă 12-17 ani care vor să se vaccineze cu serul Moderna trebuie să aibă la ei cartea de identitate (cei peste 14 ani) și să fie însoțiți obligatoriu la centrul de vaccinare/cabinetul medicului de familie de un părinte sau de tutorele legal, care trebuie să își dea consimțământul în scris.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
13.8 ° C
13.8 °
13.6 °
71 %
2.3kmh
6 %
mie
27 °
J
33 °
vin
34 °
S
36 °
D
35 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru cei curajoşi s-a inventat şi jumătatea de taxi.

EDITORIAL

Mai în glumă, dar mult mai în serios, am cam ajuns să mă tem de reformă. Pentru că toate măsurile cu pretenții reformatoare luate...

EPIGRAMA ZILEI

NU-I BUN TOT CE-I LUNG ŞI MARE - Afirmația e justă Şi-un exemplu ca atare E banala ... fustă!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...