vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTȘoseaua de centură a municipiului Botoșani prin Curtești - în atenția Ministerului...

Șoseaua de centură a municipiului Botoșani prin Curtești – în atenția Ministerului Transporturilor

Şoseaua de centură a municipiului Botoşani prin Curteşti, investiţie privită cu reticenţă de mulţi oficiali botoşăneni, este un proiect care se află în atenţia Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Pe  9 iulie 2021 primarul Cosmin Andrei a primit o adresă semnată de ministrul Cătălin Drulă privind ”Oportunitatea finanțării proiectului Șoseaua de Centură a Municipiului Botoșani, prin Curtești”.

În adresă se arată că ”pot fi demarate procedurile necesare în vederea finanțării Drumului de Centură a Municipiului Botoșani, prin Curtești, în baza ordonanțelor de urgență nr. 88/2020 și nr. 101/2020”. La nivelul ministerului se lucrează la planul investiţional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pe perioada 2020 – 2030. „În esenţă, Planul Investiţional vizează o schimbare de paradigmă în sensul concentrării eforturilor politice, instituţionale şi financiare ale României pe un set clar de priorităţi, care să conducă la finele decadei 2020 – 2030 la crearea unei reţele naţionale de transport şi care să reprezinte coloana vertebrală de dezvoltare a României”, se mai arată în adresă.

Condiția impusă, aceea ca Șoseaua de centură a municipiului Botoșani prin Curtești să respecte Master Planul General de Transport al României referitoare la elementele de conectivitate este îndeplinită, proiectul realizând legătura între Drumul de mare viteză Siret Expres DX5B (prin DN 29 Suceava – Botoşani) şi Drumul TransRegio Jijia TR52B (prin DN 28B Botoșani – Tg. Frumos), ocolind municipiul Botoşani prin sud-vest.

Fișa actualizată a proiectului și indicatorii actualizați se vor regăsi în cadrul unui proiect de hotărâre care va fi supus dezbaterii consilierilor municipali, în şedinţa de la finele acestei luni.

Potrivit celor precizate de Florin Egner, directorul Zonei Metropoilitane Botoşani (ZMBT), etapa următoare este încheierea unui Parteneriat între Beneficiar (ZMBT) și Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru execuție proiect tehnic și realizare investiție. Valoarea investiției este de 35 milioane euro, finanțare europeană.

„Cea mai mare investiţie de dezvoltare din Botoşani, după 1990”

În ultima perioadă, exasperaţi de haosul de pe străzile municipiului, tot mai mulţi botoşăneni solicită realizarea şoselei de centură prin Curteşti.

Conducerea Zonei Metropolitane Botoşani a solicitat încă din martie 2018 integrarea acestui obiectiv în Master Planul General de Transport. În mai 2020, conducerea Zonei Metropolitane a recepţionat Studiul de Fezabilitate, Zona Metropolitană asigurând finanţarea elaborării acestui studiu. În iulie 2020, s-a solicitat CNAIR constituirea unui parteneriat pentru implementarea proiectului de infrastructură de transport rutier de natura variantelor ocolitoare. Ulterior, la solicitarea CNAIR, conducerea Zonei Metropolitane a transmis întreaga documentaţie tehnică împreună cu avizele şi acordurile necesare la acest proiect.

Şoseaua de centură a municipiului Botoşani prin Curteşti va ocoli municipiul reşedinţă de judeţ prin Sud – Vest, fiind amplasată în extravilanul comunei Curteşti, intrările şi ieşirile fiind sensuri giratorii amplasate pe teritoriile UAT Botoşani, UAT Curteşti şi UAT Mihai Eminescu. Şoseaua de centură va avea o lungime de 10.09 kilometri, drum de clasă tehnică III, cu platforma drumului de 10 metri, din care partea carosabilă de 7 metri, un pod, 19 podeţe şi o parcare. Terenul necesar pentru realizarea investiţiei este de circa 41 de hectare. Conform deciziei din martie 2020, proiectul nu are impact semnificativ asupra mediului şi asupra siturilor Natura 2000.

Acest proiect este cea mai mare investiţie de dezvoltare din Botoşani, după 1990. Mai sunt investiţii mai mari ca valoare, de exemplu Parcul Cornişa, dar nu e de dezvoltare, e de agrement. Alte proiecte au vizat străzile din oraş, sistemul de termoficare, dar de dezvoltare acesta ar fi cel mai mare. Această şosea de centură e un factor de dezvoltare foarte important”, a mai spus Florin Egner.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
19.3 °
25 %
2.1kmh
6 %
vin
21 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...