Taximetriștii din Dorohoi au fost luați la bani mărunți. Amenzi de 60.000 de lei și bani confiscați

Autoritățile din județ s-au pus pe capul taximetriștilor. Marți, pe 3 august a.c., șoferii de taxi din municipiul Dorohoi au fost ținta unor controale de amploare. Operațiunea a fost organizată de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă, Administrației Județene a Finanțelor Publice și Autorității pentru Protecția Consumatorului, precum și cu polițiști din cadrul Serviciului Rutier, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Poliției Municipiului Dorohoi. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), acțiunea a urmărit prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și folosirea forței de muncă fără forme legale în domeniul transportatorilor în regim TAXI.

„În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 23 de entități economice, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 60.000 de lei și au fost confiscați aproximativ 1.400 de lei”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

Asta pentru că unii taximetriști nu aveau documentele în regulă, iar banii găsiți asupra lor nu corespundeau cu bonurile emise pentru cursele efectuate și nici cu celelalte acte justificative.

 

Deja ai votat!