spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTStațiile de irigații din județ au fost vizitate de prefect

Stațiile de irigații din județ au fost vizitate de prefect

Schimbările climatice fac ca în județul Botoșani să coexiste zone afectate de ploi și vânt puternic cu altele ce riscă să fie afectate de secetă. Acesta este motivul pentru care prefectul Dan Nechifor a ținut să vadă modul în care sunt folosite stațiile de pompare a apei în sistemul de irigații din județ, vizitând joi, 5 august, cele trei puncte în care astfel de echipamente au fost instalate.

Alături de autorități locale și de beneficiari, de specialiști în îmbunătățiri funciare și de la Direcția Agricolă, prefectul a fost la stația Bold, comuna Manoleasa, stația Lehnești, din comuna Ripiceni, precum și la stația Stânca de la Stânca – Costești. Reprezentantul guvernului în teritoriu a găsit toate cele trei instalații funcționând și livrând apă conform contractelor cu organizațiile utilizatorilor de apă pentru irigații. Stația Lehnești necesită suplimentarea cu o pompă, ceea ce angajații filialei teritoriale de îmbunătățiri funciare l-au asigurat pe prefect că se va face în perioada imediat următoare.

„Sunt patru organizații ale utilizatorilor de apă pentru irigații în județ dar există demersuri pentru înființarea unei a cincea astfel de asociații, urmând, dacă procedura se va finaliza, să se extindă suprafața irigată la Botoșani. Se ia în calcul o prelungire în amonte de Bold, urmând să se intre cu apă pe canalul Manoleasa-Liveni”, a explicat prefectul Dan Nechifor.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.7 ° C
14.3 °
13.6 °
48 %
3.3kmh
93 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...