joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTBotoşăneni ucişi de nepăsare

Botoşăneni ucişi de nepăsare

Abandonaţi de familie şi uitaţi de prieteni sau vecini, tot mai mulţi botoşăneni sunt găsiţi morţi în case, după zile întregi, unii deja în stare de putrefacţie. Două astfel de cazuri au fost semnalate în doar 24 de ore şi nici măcar vârsta nu mai pare a fi un criteriu de selecţie al nepăsării celor din jur la adresa semenilor. Dacă până acum astfel de situaţii erau mai des întâlnite în cazul bătrânilor, de peste 70-75 de ani, în cele două situaţii de ieri, cei doi bărbaţi, de puţin peste 50 de ani, au demonstrat că astfel de situaţii se pot întâmpla oricând.

Primul caz a fost marţi seară, fiind vorba despre un bărbat de 52 de ani, din Joldeşti. Acesta a fost găsit de un prieten, care a trecut să vadă ce face, după ce mai multe zile la rând, nu mai dăduse niciun semn de viaţă. Spre şocul lui, acesta şi-a descoperit amicul mort, în propriul pat, aproape în stare de descompunere. Bărbatul a apelat imediat la 112, la faţa locului ajungând poliţia şi cadrele medicale.

„Pacientul era decedat de aproape şapte zile, după gradul de descompunere. A fost constatat decesul, cazul fiind preluat de poliţie”, a spus un asistent din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani. Şocant este că un frate de-al bărbatului murise cu două săptămâni înainte de acesta, însă bărbatul mai avea o soră în viaţă, dar şi pe mama lui. Primul care s-a interesat de soarta lui a fost însă vecinul, care apoi avea remuşcări că nu trecuse pe la el mai des, astfel că poate ar fi putut evita o tragedie.

Fiu găsit fără suflare de mamă

Al doilea caz a fost raportat la 112 miercuri dimineaţă, de către rudele unui bărbat de 50 de ani. Mama acestuia, alarmată că fiul nu îi mai răspundea la telefon de câteva zile, a decis să verifice ce era cu el.

Spre şocul femeii, aceasta şi-a găsit fiul fără suflare, în pat. Sosirea cadrelor medicale la faţa locului nu a mai rezolvat nimic, decesul producându-se, după estimarea acestora, cu mai bine de 2-3 zile în urmă, după urmele de descompunere.

Cazuri tot mai dese în judeţ

Cazurile de acest fel sunt, din păcate, tot mai dese în ultima vreme. Tot mai mulţi botoşăneni îşi trăiesc finalul de viaţă abandonaţi de copiii plecaţi în străinătate sau de rude, sau care uneori pur şi simplu nu mai vor să audă de ei.

O situaţie şocantă a avut loc în urmă cu un an în Vlădeni, când o femeie, în vârstă de 68 de ani, a ajuns la Urgenţe după ce proprii copii, dar şi sora ei, au abandonat-o ca pe un animal. Plină de mizerie, fecale, pureci şi păduchi, aceasta a ajuns la spital după ce o vecină a sunat la 112, exasperată de starea în care se afla femeia şi de mirosurile care veneau din casa ei.

Cu două zile înaintea ei, un bărbat de 64 de ani din Botoşani a ajuns la spital în circumstanţe asemănătoare. Diagnosticat cu o formă uşoară de demenţă, acesta a fost abandonat de o soră de-a lui într-o casă fără căldură şi fără apă, fără să se mai intereseze deloc de soarta lui. Asta după ce timp de patru ani a avut grijă de el o altă soră, care a ajuns şi ea să aibă nevoie de îngrijiri şi atenţie speciale.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
20.5 ° C
21.1 °
15.6 °
53 %
1.3kmh
90 %
joi
21 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...