miercuri, septembrie 17, 2025
AcasăLocal BTDaniel Botezatu.: "E impresionant să constaţi că omul sfinţeşte locul"

Daniel Botezatu.: “E impresionant să constaţi că omul sfinţeşte locul”

Daniel Botezatu, inspector şcolar general, continuă periplul identificării bunelor practici în educația botoşăneană. Ieri, 6 august, oficialul a ajuns în comuna Albeşti, unde gazdă a fost profesorul Carmen Macovei.

De doamna profesor mă leagă aproape 20 de ani de activitate în învățământ. E impresionant să constați că, într-adevăr, omul sfințește locul. Combinația între un profesor născut pentru așa ceva, nu făcut, niște copii minunați și un primar care vine din mediul de învățământ, domnul Mihai Amarandei , este rezultatul care se vede deja în comună!”, a declarat Daniel Botezatu.

Potrivit oficialului, proiectul, la care a asistat doar o zi, se derulează în continuare. „Îi mulțumesc pentru asistență doamnei inspector școlar educativ, Mihaela Gabriela Țăranu, o profesionistă în activitățile educative de acest gen și cea care a reușit, la final, să îi invite și să danseze cu acești copii. S-a realizat comuniunea între oaspeți și gazde”, a concluzionat Daniel Botezatu.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
16.7 ° C
16.7 °
16.6 °
91 %
1.8kmh
88 %
mie
20 °
J
19 °
vin
23 °
S
27 °
D
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Copii încă vor să ajungă fotbaliști, deci speranță mai este.

EDITORIAL

Acum ceva timp, prezent fiind pe litoralul românesc, le-am spus câtorva cunoștințe că în anul următor se vor acorda în sfârșit promisele și răspromisele...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...