vineri, iulie 11, 2025
AcasăLocal BTPregătiri pentru Family Fest

Pregătiri pentru Family Fest

În perioada 19 – 22 august, Parcul Regional de Agrement Turistic şi Sportiv Cornişa va găzdui festivalul Family Fest. Festivalul este organizat de municipalitatea botoşăneană, prin Direcţia Servicii Publice, Sport şi Agrement (DSPSA), în colaborare cu Sprint Media Group. În acest sens, a fost promovat un proiect de hotărâre care va fi dezbătut de consilierii municipali, în şedinţa de mâine, 9 august.

Municipalitatea pune la dispoziţia organizatorilor o suprafaţă de 2000 de metri pătraţi. Se va avea în vedere ca valoarea totală necesară asigurării serviciilor asumate de către partener să nu fie mai mică decât valoarea taxei de folosire a locului public pentru amplasamentul stabilit de către DSPSA, respectiv a costurilor utilităţilor asigurate – energie electrică şi apă potabilă. DSPSA va asigura sursa de energie electrică şi sursa de apă potabilă, în timp ce Poliţia Locală va asigura prezenţa în zonă a efectivelor de ordine publică necesare. În zonă, în cele patru zile de festival se vor afla şi echipaje de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi Poliţia Municipală.

Sprint Media Group se va ocupa de organizarea zonelor destinate activităţilor de alimentaţie publică, comerţ şi parc de distracţii, amplasarea mobilierului – terase, puncte comerciale pentru alimentaţie publică, amplasarea scenei cu toate dotările necesare, plata artiştilor.

În prima zi a festivalului ar urma să aibă loc o campanie „Stop bullying”, cu implicarea unor artişti locali. Potrivit organizatorilor, vor evolua pe scena festivalului The Kryptonite Sparks, Ianis Pavel, Mirel Manea&Orchestra, Arsenium, Shift, Connect-R, Lora, N&D, Paula Seling şi Orchestra Filarmonicii „George Enescu” Botoşani, Rapsozii Botoşanilor, Ionica Moroşanu şi Datina.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
21.6 ° C
22.2 °
21.6 °
50 %
3kmh
95 %
vin
24 °
S
26 °
D
30 °
lun
34 °
mar
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...