vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTAvertisment pentru utilizatorii de telefoane mobile

Avertisment pentru utilizatorii de telefoane mobile

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) atrage atenția utilizatorilor serviciului de telefonie mobilă cu privire la apelurile pierdute sau a celor primite de la numere internaționale pe care nu le cunosc. Acestea pot fi posibile tentative de fraudă realizate de persoane necunoscute ce încearcă să obțină câștiguri ilegale. Practic, apelând înapoi astfel de numere, utilizatorii pot fi suprataxați, costurile regăsindu-se ulterior pe factura de servicii de telefonie.

Înșelătorie cu apeluri pierdute

Metoda prin care cei care vor să fraudeze utilizatorii este cea a apelurilor pierdute. Aceștia dau apeluri scurte, de obicei prin intermediul unor programe de apelare automată a unor numere selectate aleatoriu, cu intenția ca cel apelat să sune înapoi.

„Victima sună de obicei la un număr de telefon cu suprataxă, iar scopul celor apelați este să mențină apelul activ un timp cât mai îndelungat și să obțină, astfel, câștiguri ilicite. Tarifele aplicate acestor apeluri, către numere din țări precum Botswana, Guineea, Guyana, Nepal, Sri Lanka etc este ridicat, iar costurile se regăsesc, ulterior, pe factura persoanei care apelează”, au transmis reprezentanții ANCOM.

Persoanele care întâmpină o astfel de situație sunt îndrumați să nu sune înapoi la numerele pe care nu le cunosc, cu atât mai puțin dacă acestea sunt numere internaționale provenind din țări cu care nu au nicio legătură. De asemenea, nu trebuie furnizate date cu caracter personal dacă acestea sunt solicitate prin aceste apeluri.

„Utilizatorii care întâlnesc acest tip de fraudă sunt sfătuiți să informeze furnizorul lor de servicii de telefonie și, totodată, să se adreseze Poliției, instituția abilitată de dispozițiile legale în vigoare să investigheze posibilele cazuri de înșelăciune sau de infracțiuni informatice”, se arată în comunicatul emis.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
9.5 ° C
10.5 °
9.4 °
74 %
4kmh
77 %
vin
8 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...