vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTLucrările la Casa Zamfirescu bat pasul pe loc

Lucrările la Casa Zamfirescu bat pasul pe loc

Lucrările pentru reabilitarea Casei Zamfirescu de pe Pietonalul Unirii nu vor fi finalizate la data prevăzută în contract. Reprezentanţii firmei care se ocupă de acest obiectiv spun că acestea vor mai dura aproximativ o lună și jumătate. Lucrările au început în luna august a anului trecut și potrivit contractului trebuiau încheiate pe 14 august 2021, adică peste două zile.

Potrivit directorului Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), în patrimoniul căreia se află clădirea, Anca Apăvăloaie, data limită prevăzută în contract nu a putut fi respectată din cauza faptului că, în timpul sezonului rece nu s-a putut lucra nici în interior, nici în exterior, din cauza temperaturilor scăzute. Acelaşi lucru l-a declarat şi George Turcu, reprezentantul firmei Law Consulting M&A Botoşani, cea care se ocupă de acest proiect.  Acesta a mai adăugat că în momentul în care contractul a fost semnat, s-a stabilit un termen de 12 luni de la momentul emiterii ordinului de începere a lucrărilor, „dar dacă nu poți să lucrezi o lună, două, trei, din cauza condițiilor meteorologice, se adaugă la contract în continuare”, a explicat George Turcu.

„Pe interior lucrările au ajuns la un stadiu de 90%”

Până în momentul de față, s-a făcut consolidarea clădirii, respectiv, fundația, injectări cu lianți în pereți, cămășuire la pereți, consolidarea podului, betoane în pod, gleturi interioare, finisaje și instalații interioare.

Practic, pe interior lucrările au ajuns la un stadiu de 90%, mai lipsește tâmplăria exterioară de montat, covorul și echipamentele necesare utilizării clădirii, și apoi poate fi dată în folosință”, a adăugat George Turcu.

La exterior, în prezent, se lucrează la schimbarea învelitorii, la finisaje și tencuieli.

Bani pentru dotările din interiorul clădirii

Casa Constantin Zamfirescu din municipiul Botoșani, amplasată pe Pietonalul Unirii, va fi utilizată în activități de informare, consiliere și medierea muncii, servicii pe care AJOFM Botoșani le acordă gratuit persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.

Directorul AJOFM a declarat că, după ce lucrările vor fi finalizate, vor mai fi necesari aproximativ 200.000 lei pentru dotările din interior, respectiv, birouri, calculatoare sau table. „După ce clădirea va fi finalizată, va fi nevoie, pe lângă dotările asigurate pe finanțări obținute de AJOFM în urma unui proiect, în jur de 200.000 lei, după care stăm cu mâna întinsă, mergând de la un birou la altul”, a spus Anca Apăvăloaie.

Trei licitaţii pentru adjudecarea contractului 

Reabilitarea Casei Zamfirescu are în spate o poveste lungă, întinsă pe câţiva ani. Astfel, casa boierească de pe Pietonalul Unirii, cunoscută sub numele de Casa Zamfirescu, a fost folosită în ultimele decenii de către AJOFM. La un moment dat, moştenitorii familiei Zamfirescu au solicitat retrocedarea imobilului, dar, după procese ce au durat mai mulţi ani, aceasta a rămas în proprietatea Ministerului Muncii.

Între timp însă, nemaifiind întreţinută, casa s-a degradat şi nu a mai putut fi folosită. Aşa se face că, în 2018, mai multe instituţii publice, printre care şi Consiliul Judeţean (CJ) Botoşani, au pus ochii pe imobil şi au dorit să-l transfere, doar că Marius Budăi, pe atunci ministru al Muncii, a decis ca acesta să rămână în proprietatea instituţiei pe care o conducea, şi să-l renoveze. În acest sens a deschis şi filă de buget, punând la dispoziţia AJOFM Botoşani două milioane de lei.

Contract adjudecat de o firmă de apartament 

Pe 22 iulie 2019 comisia de achiziţii din cadrul AJOFM Botoşani a lansat pe site-ul de achiziţii pentru prima dată în procedură de licitaţie simplificată contractul „Execuţie lucrări la obiectivul de investiţie: «Reparaţii capitale Casa Constantin Zamfirescu Botoşani»” cu o valoare de 1.591.885 lei fără TVA. Până pe data limită de 12 august nu s-a depus nicio ofertă, aşa că licitaţia s-a reluat pe 28 august cu aceeaşi valoare.

Nici de această dată nu a fost cu succes, astfel că s-a încercat şi a treia oară, iar până la termenul limită de pe 10 octombrie, s-a depus doar o singură ofertă, din partea unei asocieri între Law Consulting M&A Botoşani, cu sediul social la adresa  Aleea Zorilor, Nr. 3, Scara B, Etaj I, apartament 5, şi Amiand House din Ohaba (Alba). Două firme mici, care, potrivit site-ului Ministerului de Finanţe, au avut în 2019 cifre de afaceri de 853.443 de lei, respectiv 1.364.749 lei. Adică, împreună aveau puţin peste 2,2 milioane de lei, aproape cât întreaga valoare a contractului cu TVA de la Casa Zamfirescu.

Cele două firme, care în momentul depunerii cererii aveau doar opt angajaţi, au câştigat contractul cu o ofertă mai mică decât preţul estimat cu doar un singur ban.

Bijuterie arhitectonică a Botoșaniului

Imobilul de pe Pietonalului Unirii numărul 9 datează din 1890, primul proprietar al clădirii fiind Constantin Zamfirescu. O monogramă cu iniţialele acestuia, respectiv C.Z., se regăseşte şi acum pe faţada principală. Casa surprinde plăcut, deşi este realizată pe un singur nivel, cu plan dreptunghiular şi anexe în spate. Construcţia impresionează prin stilul arhitectonic, cele trei faţade care o alcătuiesc prezentând aspecte diferite. Faţada centrală are un balcon mic, cea din stânga o terasă mare, iar cea principală este prevăzută şi cu scări. În holul principal de la intrarea în clădire se păstrează şi acum un tavan cu picturi şi ornamente florale. Casa prezintă câteva decoraţii geometrice, iar faţada are un basorelief cu doi îngeri înclinaţi unul spre celălalt.

Ferestrele mari, cu gratii, conferă construcţiei un aspect impunător.

SONY DSC

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.3 ° C
6.6 °
5 °
67 %
4.5kmh
36 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
10 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...