spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTMinisterul renunță la testarea obligatorie a personalului medical

Ministerul renunță la testarea obligatorie a personalului medical

Medicii și restul personalului medical care nu s-au vaccinat împotriva COVID-19 nu vor fi obligați să se testeze periodic pe cheltuiala proprie, așa cum a anunțat în mod repetat, în ultimele două luni, ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, potrivit Hotnews.

În prag de val 4 al pandemiei, Ministerul Sănătății pare să fi renunțat la adoptarea Ordinului de ministru despre care Ioana Mihăilă spunea încă de acum o lună și jumătate că era finalizat. Deşi susţinută puternic de asociaţiile de pacienţi, măsura nu mai pare a fi de actualitate. Ministerul Sănătății lucrează acum la un proiect de lege pe care îl va depune în Parlament, după ce s-a luat această decizie în coaliție, însă nu este clar când se va întâmpla acest lucru și nici cât va dura procedura, având în vedere evoluţia pandemiei.

„Ministerul Sănătății elaborează, în prezent, propunerea de proiect de lege”

„Testarea personalului medical reprezintă un subiect intens dezbătut în spațiul public. Forma prin care ar urma să se reglementeze această măsură a fost supusă mai multor discuții în cadrul Ministerului Sănătății, respectiv în coaliție, concluzionându-se că, în acest caz, este oportună discutarea și reglementarea prin adoptare în Parlamentul României. În acest sens, Ministerul Sănătății elaborează, în prezent, propunerea de proiect de lege”, au arătat reprezentanții MS.

Reprezentanții pacienților se temeau încă de acum câteva săptămâni că măsura ar putea fi abandonată, la presiunea puternică a sindicatelor din sănătate.

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, anunța, în luna iunie, că personalul medical care nu se vaccinează împotriva COVID-19 se va testa din bani proprii și vorbea atunci despre dreptul pacientului „de a veni în contact cu un cadru medical, fie că e medic, fie că e asistentă medicală, fie că e infirmieră, care nu îl pune la risc, adică are şanse extrem de reduse de a fi infectat şi asta o obţinem prin vaccinare”.

Cum personalul medical nu poate fi obligat însă să se vaccineze, ministrul Sănătății a găsit o altă soluție pentru ca pacienții care intră în contact cu personal medical nevaccinat să nu riște să se infecteze – testarea personalului medical pe bani proprii.

La finalul lunii iunie, ministrul Sănătății anunța, într-o emisiune la TVR, după ce vorbise public de mai multe ori în săptămânile precedente despre acest Ordin, că el era finalizat și urma să fie publicat în transparență.

Acum aproape o lună, pe data de 19 iulie, ministrul Sănătății anunța că, în ciuda opoziției sindicatelor din sănătate, testarea pe cheltuiala proprie a personalului medical este susținută inclusiv de către Colegiul Medicilor.

Potrivit declarațiilor ministrului Sănătății din toată această perioadă, Ordinul ar fi urmat să prevadă testarea săptămânală obligatorie a personalului medical care nu s-a vaccinat împotriva COVID-19, pe cheltuiala proprie.

Proiect abandonat pe parcurs

Cu toate că s-a vorbit despre el în spațiul public timp de două luni, proiectul de Ordin nu a fost publicat niciun moment în transparență decizională.

Acum, Ministerul Sănătății a renunțat la adoptarea lui și va merge pe varianta unui proiect de lege trimis la Parlament. Nu este clar când se va întâmpla acest lucru și nici cât va dura procedura, având în vedere faptul că România a intrat deja în valul 4 al pandemiei.

Testarea periodică obligatorie, pe cheltuiala proprie, a personalului medical nevaccinat s-a lovit, în toată această perioadă, de opoziția vehementă a sindicatelor din sistemul sanitar, practic cei mai mari contestatari ai măsurii.

Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC), cea mai mare organizație care reprezintă bolnavii cronici din România, declara pe 27 iulie, pentru HotNews.ro, că de mai bine de un an, românii sunt primiți în spitale doar pe bază de test negativ COVID și, mai nou, dacă sunt vaccinați. El spunea atunci că este firesc să avem aceeași pretenție și de la personalul medical. Mai ales că, de cele mai multe ori, și pacienții s-au testat pe banii lor.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.5 ° C
9.6 °
9.3 °
85 %
3.4kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...