spot_img
miercuri, mai 8, 2024
AcasăLocal BTDocument fals trimis în plic spre Anglia

Document fals trimis în plic spre Anglia

Polițiștii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Stânca au descoperit asupra unui cetățean cu dublă cetățenie română și moldovenească, un document cu însemnele autorităților din România, care s-a dovedit a fi falsificat. S-a întâmplat joi, pe 19 august a.c. în PTF Stânca, când L.A., cu dublă cetățenie, română și moldovenească, în vârstă de 38 de ani, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, el aflându-se la volanul unui autocar ce se deplasa spre Anglia.

În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunțit asupra mijloacelor de transport și asupra persoanelor, polițiștii de frontieră descoperind asupra bărbatului un plic ce conținea un permis de conducere cu însemnele autorităților din România, care avea imprimată fotografia unei tinere.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare și au constatat că acesta nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unor documente autentice, fiind fals. „Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a primit plicul care conținea permisul de conducere pentru a-l preda unui conațional, la destinație, în Anglia”, a arătat Minodora Răcnea, purtător de cuvânt în cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15 ° C
15.6 °
13.8 °
84 %
5.1kmh
100 %
mie
16 °
joi
17 °
vin
20 °
sâm
17 °
Dum
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Bine că începe campania și trebuie să strângă corturile că cine știe cum ajunge săracul om.

EDITORIAL

Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...