joi, septembrie 18, 2025
AcasăLocal BTGospodărie amenințată de flăcări. Focul a fost stins cu ajutorul pompierilor

Gospodărie amenințată de flăcări. Focul a fost stins cu ajutorul pompierilor

Un incendiu izbucnit duminică dimineața într-o gospodărie din comuna Tudora s-a soldat cu mai multe pagube. Flăcările au izbucnit într-o anexă, unde era montat boilerul (n.r. – puffer-ul centralei pe lemne). În lipsa unui strat de materialele necombustibile, introdus între spațiul dintre coș și planșeu, tavanul anexei a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil din cauza efectului termic.

Pentru stingerea incendiului a fost nevoie de intervenția pompierilor voluntari din comuna Tudora și a pompierilor militari din cadrul Detașamentului Botoșani. „Dacă se întâmplă noaptea, flăcările sunt observate târziu, iar pagubele sunt însemnate. Puțin a lipsit ca flăcările să nu se extindă și la o casă. Locuința, dar și alte anexe din gospodărie, au fost salvate”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.

Pentru a preveni incendiile, NU UITAȚI – curățați, izolați și reparați coșurile de evacuare a fumului.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
18.7 ° C
18.8 °
18.3 °
48 %
8.7kmh
32 %
J
19 °
vin
18 °
S
25 °
D
29 °
lun
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Momentul acela în care începi să te întrebi de ce te pune șeful să faci ceea ce faci.

EDITORIAL

Recentul summit de la Beijing ne-a demonstrat încă o dată că lumea este împărțită sau, mai rău spus, disputată de două forțe. Uniunea Europeană...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...