spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTRăfuieli sângeroase urmate de acuzații grave. Dorohoian condamnat pentru tentativă de omor

Răfuieli sângeroase urmate de acuzații grave. Dorohoian condamnat pentru tentativă de omor

Un dorohoian în vârstă de 31 de ani, implicat într-un conflict violent izbucnit în vara anului trecut între două familii de romi, a fost condamnat marți de magistrații Tribunalului Botoșani la trei ani de închisoare pentru tentativă de omor. Întrucât tânărul, Andrei Iliuță, a solicitat judecarea în formă simplificată și a achitat toate daunele, inclusiv cheltuielile privind spitalizarea victimelor, instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Astfel, Andrei Iliuță va fi supus unui termen de supraveghere de patru ani, timp în care va trebui să respecte mai multe măsuri și obligații stabilite de judecători. Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Potrivit informațiilor aflate la dosar, scandalul între cele două familii ar fi izbucnit pe 20 iulie 2020, legat de modul de atribuire al unui imobil situat în cartierul Drochia din municipiul Dorohoi. A doua zi, conflictul dintre cele două familii a degenerat, sens în care între membrii familiei Bondaș și Iliuță a existat o confruntare în urma căreia mai multe persoane au suferit leziuni. Conflictul nu s-a stins, și, la data de 27 iulie 2020, în timp ce Robert Dumitru, victimă a agresiunii, însoțit de alți trei membri ai familiei se aflau în partea laterală a pieței centrale din municipiul Dorohoi, mai mulți membri ai familiei Iliuță au început să-i alerge cu intenția de a-i agresa.

Dintre urmăritori făcea parte și Andrei Iliuță, care a alergat după Robert Dumitru până în zona magazinului Agroland, unde l-a ajuns din urmă și, din fugă, i-a aplicat mai multe lovituri cu un corp tăietor înțepător în zona corpului și piciorului drept. Victima a căzut și a fost lovită de mai multe ori cu pumnii și picioarele și de ceilalți membri ai familiei Iliuță, iar ulterior, în cadrul conflictului au fost agresați și ceilalți membri ai familiei victimei. În conflict au intervenit imediat membrii Poliției Locale Dorohoi, care i-au îndepărtat pe agresori și au solicitat prin 112 intervenția ambulanței și sprijin în vederea restabilirii ordinii și liniștii publice.

Rănit, Robert Dumitru a fost preluat de un echipaj de ambulanță și internat în vederea acordării de îngrijiri medicale la Spitalul Municipal Dorohoi, prezentând o plagă înjunghiată hemitorace drept, plagă înjunghiată coapsă dreaptă, traumatism cranio-facial, dar și alte leziuni minore. O zi mai târziu, el a fost examinat de către specialiști din cadrul Serviciul Județean de Medicină Legală, însă concluziile au fost că leziunile nu i-au pus în primejdie viața. În schimb, procurorii au apreciat că loviturile aplicate de către agresor, în fugă și cu intensitate sporită, cu un obiect înțepător în zone vitale, constituie o tentativă de omor, iar agresorul, Andrei Iliuță, a fost arestat preventiv. În plus, polițiștii și jandarmii au trebuit să supravegheze zona, pentru ca scandalul să nu degenereze din nou.

Inițial, Andrei Iliuță a refuzat să dea declarații în timpul anchetei, însă, în momentul în care s-a văzut în fața judecătorilor, el a invocat faptul că a reacționat emoțional, pe fondul conflictului anterior, considerând că membrii familiei sale ar fi în pericol. Probele administrate nu au confirmat însă varianta acestuia așa că judecătorii l-au condamnat în primă instanță.

Interesant este că în urma conflictului din iulie 2020 și din cealaltă familie a fost trimis în judecată un bărbat, tot pentru tentativă de omor. Este vorba de Sergiu Bili Dumitru, acuzat că ar fi agresat doi membri ai familiei rivale. În cazul lui, procesul este încă pe rolul Tribunalului Botoșani. Potrivit principiilor de drept, până la pronunțarea unei sentințe definitive, cei inculpați beneficiază de prezumția de nevinovăție.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
19.5 ° C
19.6 °
18.9 °
54 %
3.7kmh
54 %
mie
17 °
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...