sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTDrum umplut de cuie de un sătean supărat

Drum umplut de cuie de un sătean supărat

Situaţie incredibilă în comuna Mihăileni, unde un drum din localitate a fost umplut de cuie de un sătean supărat pe şoferi. Cazul a ieșit la iveală săptămâna aceasta, după ce un alt localnic, Ștefan Sîrghi, având de rezolvat niște probleme personale, a trecut duminică, 22 august a.c., cu mașina personală pe drumul cu pricina. Bărbatul spune că nu a realizat de la bun început ce s-a întâmplat așa că a mers a doua zi, luni, pe 23 august a.c., la un service auto, unde au fost găsite două cuie înfipte în anvelopă.

„Este drum pietruit și eu merg de regulă pe aceste drumuri cu viteza I pentru că, indiferent cât de bine este izolată orice mașină, tot mai pătrunde praf în interior. Atunci mi s-a spus că nu sunt singurul și că au pățit la fel și alți șoferi. Am mers la poliție și am făcut o sesizare, iar polițiștii au ajuns la fața locului, unde au mai găsit alte cinci cuie înfipte în drum”, a povestit Ștefan Sîrghi.

Ce a dat de bănuit a fost faptul că acele cuie aveau o bandă de tablă în capăt, care era sudată, și erau înfipte în drum, cu vârful în sus, de parcă ar fi fost „plantate” acolo tocmai pentru a străpunge anvelopele. Și nu a fost doar atât. Cazul a ajuns în atenția Secției de Poliției Rurală nr. 5 Mihăileni, care a deschis o anchetă

„A fost întocmit un dosar penal și sunt efectuate cercetări <<in rem>> sub aspectul comiterii infracţiunilor de distrugere şi împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

„Noi bănuim cine este, am și vorbit cu persoana în cauză, însă fără rezultat”

Suspiciunile se îndreaptă spre proprietarul unei unități economice din zonă, care ar fi investit mai mulți bani într-un obiectiv și, supărat că investiția ar avea de suferit din cauza prafului care se depune permanent, ar fi decis să ia aceste „măsuri”.

Cazul de la sfârșitul săptămânii trecute nu este singular. Primele „victime” ale drumului plin de cuie ar fi fost prin 2017. Un an mai târziu, alte patru persoane au depus plângere la poliție. Atunci, anchetatorii au inițiat mai multe cercetări, însă dosare penale deschise în cauză au fost trecute în evidența pasivă întrucât nu s-a putut dovedi activitatea infracțională din lipsa unor probe materiale care să-l indice pe autor.

„Consider că este o slăbiciune a sistemului. Știu că sunt anchete în care autorii infracțiunilor au fost condamnați chiar dacă nu existau probe directe. Pe de altă parte, și Primăria ar putea interveni, să monteze o cameră de supraveghere în zonă, pentru că mai sunt câteva instalate prin centru, și atunci faptele ar ieși la iveală”, a adăugat Ștefan Sîrghi.

Primarul comunei Mihăileni, Ioan Laurențiu Barbacariu, spune că problema este cunoscută de toată lumea, s-a încercat să se ia o serie de măsuri, însă fără succes din cauza prevederilor legale care se dovedesc ineficiente în astfel de cazuri. „Noi bănuim cine este, am și vorbit cu persoana în cauză, însă fără rezultat. Știu că polițiștii au solicitat inclusiv expertiză ADN, însă măsurile trebuie luate legal”, a spus primarul Ioan Laurențiu Barbacariu, care este convins că polițiștii vor găsi o cale pentru a dovedi faptele.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
11.6 ° C
12.1 °
11.6 °
54 %
3.3kmh
44 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...