marți, iulie 1, 2025
AcasăLocal BTAccident grav după o defecțiune la mașină

Accident grav după o defecțiune la mașină

Un bărbat a ajuns în stare gravă în spital după ce s-a dat de mai multe ori peste cap cu maşina.

Accidentul a avut loc în seara de miercuri spre joi, când bărbatul, din judeţul Iaşi, se afla cu maşina pe drumul european ce străbate localitatea Vlădeni, Frumuşica. Acesta rula cu viteză pe o porţiune de drum drept, însă la un moment dat unul din pneuri a făcut explozie, moment în care şoferul a pierdut controlul direcţiei de mers. Maşina a părăsit carosabilul, a lovit violent un cap de pod de pe marginea drumului, după care s-a dat de patru ori peste cap. Zgomotul infernal a scos din case mai mulţi localnici, care au sărit în ajutorul şoferului şi au sunat la 112. Bărbatul a fost scos dintre fiarele contorsionate şi transportat la Urgenţe. „Pacientul a suferit un politraumatism prin accident rutier. Traumatisme la nivelul bazinului, toracelui craniului şi membrelor superioare, fiind internat”, a precizat un medic din cadurl UPU-SMURD.

Cazul a intrat şi în atenţia poliţştilor, care au demarat o anchetă. „Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negatv. A fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a percizat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
16.1 ° C
17.6 °
16.1 °
62 %
2.5kmh
9 %
lun
16 °
mar
24 °
mie
26 °
J
29 °
vin
31 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De când cu scumpirile astea, rezervorul e cam des cu burta goală.  

EDITORIAL

Avem guvern nou, avem plan de guvernare, avem promisiuni de reforme, dar nu avem vreo speranță că ne va fi mai bine. Mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Supărată foc, la râu, Mândra-i cu furca la brâu Dar n-o ține mult. O scoate De la bădița din spate...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...