Pensia anticipată nu se cumulează cu salariul, nici la stat, nici la privat

Pensia anticipată nu va putea fi cumulată cu alte venituri salariale, chiar dacă sunt de la stat ori din mediul privat. Asta după ce a fost respinsă în şedinţa de guvern o ordonanţă în acest sens, iniţiată de Ministerul Muncii. Anunțul a fost făcut luni de ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, care a adăugat că impactul bugetar ar fi mult prea mare.

“În momentul în care soliciţi pensionare anticipată înseamnă că există anumite cauze care te pun în imposibilitatea de a mai lucra până la limita de vârstă. Dacă poţi lucra până la limita de vârstă, atunci râmăi în câmpul muncii şi lucrezi şi atunci când ajungi la limita de vârstă primeşti pensie, dar în acest moment impactul bugetar e unul consistent şi nu am putut noi să fim de acord cu aşa ceva, a explicat Dan Vîlceanu.

Deja ai votat!