spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTCum se poate anula o cerere de portare a numărului de telefon

Cum se poate anula o cerere de portare a numărului de telefon

Anularea cererii de portare a unui număr de telefon se face doar la furnizorul la care solicitantul a intenționat să se porteze, cel mai târziu cu 24 de ore înainte de momentul stabilit pentru realizarea portării, potrivit unui comunicat emis de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).

„Anularea portării se face printr-o cerere, care trebuie depusă, preferabil, la reprezentanţa operatorului unde a fost solicitată iniţial portarea. Dacă utilizatorul dorește să solicite anularea procesului de portare, trebuie să țină cont de faptul că are la dispoziție o perioadă foarte scurtă. Cererea trebuie depusă cel mai târziu cu 24 de ore înaintea momentului convenit pentru realizarea portării. În cazul depășirii acestui termen, portarea numărului va fi finalizată”, au transmis reprezentanții ANCOM.

Potrivit sursei citate, întreaga perioadă de portare este, în condiţii normale, de trei zile lucrătoare. În cazul în care momentul inițial convenit pentru portare este într-o zi de luni, iar intervalul orar transmis de furnizorul acceptor este luni dimineața, cererea trebuie depusă până cel târziu joi seara (din săptămâna anterioară), iar dacă intervalul orar este în a doua parte a zilei, cererea trebuie depusă până cel târziu vineri în prima parte zilei.
Formularul tip, care trebuie completat pentru a iniția anularea portării, poate fi obţinut de la furnizorul acceptor (noul furnizor), fiind disponibil și pe pagina de internet a acestuia, sau de pe www.portabilitate.ro.

Numărul provizoriu

Pe parcursul procesului de portare, furnizorul în reţeaua căruia se doreşte portarea poate aloca utilizatorului un număr de telefon provizoriu, pentru ca acesta să beneficieza deja de noua ofertă. Furnizorul acceptor trebuie, însă, să asigure și posibilitatea portării unui număr de telefon fără alocarea unui număr provizoriu.

Dacă acceptă numărul provizoriu, la depunerea cererii de portare utilizatorul are două opțiuni în cazul în care portarea nu se finalizează, respectiv să continue relația contractuală cu furnizorul acceptor care îi va furniza servicii prin intermediul numărului provizoriu (adică să aibă un contract și cu acest furnizor) sau să renunțe la numărul provizoriu și implicit la contractul aferent acestuia. „Furnizorul acceptor are obligația să informeze utilizatorii despre aceste opțiuni”, au mai transmis reprezentanții instituției.

Obligațiile furnizorilor implicaţi în portare

Furnizorii implicați în portare au o serie de obligații. Astfel, operatorii de telefonie trebuie să ofere utilizatorilor, gratuit, toate informațiile legate de procesul de portare, inclusiv prin intermediul serviciului de relații cu clienții și pe pagina proprie de internet. În același timp, operatorii sunt obligaţi să pună la dispoziția utilizatorilor, în cadrul oficiilor comerciale, formularele necesare portării, precum și procedura de depunere, de validare şi de anulare a cererii de portare.

„În cursul anului 2020, Autoritatea a primit în total 144 de petiții privind procesul de portare, din care 34 s-au referit la anularea procesului de portare și 12 la alocarea numerelor de telefon provizorii. În prima jumătate a acestui an, au fost primite 78 de petiții, din care 22 au avut ca subiect anularea portării și 3 alocarea de numere provizorii”, se arată în comunicatul emis.

De asemenea, ANCOM recomandă utilizatorilor să analizeze cu atenție contractele pe care le semnează, acordând o atenție sporită documentelor destinate procesului de portare, în special secțiunii referitoare la alocarea numărului provizoriu, și, nu în ultimul rând, să ceară de la furnizorul acceptor exemplarele documentelor semnate (cereri de portare, de anulare, contracte etc.) și să le păstreze.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.7 ° C
11.7 °
11.5 °
85 %
1.3kmh
100 %
joi
11 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...