spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTAsfalt pe primul sector din „Drumul Mănăstirilor”

Asfalt pe primul sector din „Drumul Mănăstirilor”

Constructorul care a preluat modernizarea „Drumului Mănăstirilor” a reușit să toarne asfalt pe o mică porțiune din viitoarea șosea care va lega comuna Vorona de comuna Coșula. „Avem promisiunea că până la începerea sezonului rece se va ajunge cu asfalt până la ieșirea din Oneaga. Totul ține de condițiile meteo”, a declarat președintele Consiliului Județean (CJ), Doina Federovici, care împreună cu vicepreședintele CJ, Dorin Birta și directorul Direcției Județene de Drumuri și Poduri, Cătălin Gheorghian, a verificat stadiul lucrărilor.

Vicepreședintele Dorin Birta s-a declarat și el mulțumit de lucrările făcute. „Ambiția noastră este ca, în cel mai scurt timp, să avem o infrastructură la nivelul celor mai dezvoltate județe și de aceea lucrăm pe drumuri din toate zonele județului”, a declarat Dorin Birta.

Lung de numai 12,7 kilometri, „Drumul Mănăstirilor” este de fapt drumul județean 208H, care face legătura între Vorona – Oneaga – Pădureni (comuna Coșula), asigurând legătura între Sihăstria Voronei și Mănăstirea Coșula. Lucrările de modernizare au demarat inițial în 2017, dar ulterior constructorul a renunțat la contract. Așa se face că CJ a reluat licitația, lucrările fiind adjudecate de o asociere de firme. Investiția este cofinanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) II și bugetul CJ. Valoarea actualizată a proiectului este de 38 de milioane de lei, dintre care CJ va suporta 15 milioane de lei.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
17.7 ° C
17.7 °
17.6 °
55 %
2.4kmh
61 %
mie
18 °
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...